New Deal Europe 2021: Republica Moldova, prezentată în EXCLUSIVITATE ca destinație turistică la cel mai mare eveniment internațional de promovare a produselor turistice
Republica Moldova a fost prezentată în exclusivitate ca destinație turistică la New Deal Europe Marketplace 2021, eveniment care conectează anual principalii buyeri și furnizori din domeniul tursimului din Balcani.
Marketplace-ul a avut loc recent în format online, iar în cadrul evenimentului 200 de clienți turistici din 38 de țări s-au întâlnit cu 148 de furnizori din toate cele 12 țări din regiunea balcanică.
Evenimentul a atins recordul de 3 000 de întâlniri realizate între participanți cu scopul de a stimula turismul în perioada de criză pandemică.
Directorul general al Agenției de Investiții de la Chișinău, Rodica Verbeniuc, a participat în calitate de speaker și a prezentat oferta turistică a Republicii Moldova, accentuând cele mai importante destinații și activități care pot reprezenta puncte de atracție pentru turiști.
Potrivit unui comunicat de presă al Agenției de Investiții, la New Deal Europe Marketplace 2021 și-au prezentat ofertele mai multe companii din industria turismului și a ospitalității din R. Moldova și a fost difuzat și spotul video lansat în cadrul campaniei internaționale „Moldova: A place to find yourself”, care promovează potențialul turistic al Republicii Moldova într-o lumină nouă - o simbioza dintre natură și muzică, gastronomie și vin, aventură și alte experiențe autentice în care oricine se poate regăsi sau reinventa.
Directorul Departamentului regional pentru Europa din cadrul Organizației Mondiale a Turismului, Alessandra Priante, a declarat la eveniment că țările din regiunea balcanică pot servi ca exemplu pentru restul lumii pentru atitudinea lor pozitivă și disponibilitatea de a colabora chiar și pe timp de pandemie.
ISW: ,,Rusia exploatează criza energetică din R. Moldova pentru a crea condiții care să justifice o viitoare agresiune"
Putin este pe cale să PIARDĂ ultimul instrument de șantaj energetic asupra R. Moldova. Recean: „Cu linia electrică Vulcănești-Chișinău în funcțiune, vom putea transporta energie electrică fără a trece prin nodul energetic al MGRES"
PREMIERĂ // Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, vizită istorică în Republica Moldova