NEVEROSIMIL // Un italian s-a căsătorit cu propria persoană
Un italian în vârstă de 40 de ani din Sant Antonio Abate, sătul probabil de „presiunile” pe care le făceau familia şi prietenii pentru a-şi întemeia o familie, a ales să se căsătorească cu propria-i persoană pentru a atrage atenţia asupra a ceea ce el consideră a fi marginalizarea cu care se confruntă burlacii în societatea de azi, conform Reuters.
Nello Ruggiero şi-a spus singur „Da” în cadrul unei ceremonii pe care a organizat-o tot singur. La această nuntă neobişnuită, de la care a lipsit mireasa, italianul a recunoscut, cu sinceritate, că nu va iubi niciodată pe nimeni aşa cum se iubeşte pe sine.
Ceremonia inedită a fost transmisă în direct în cadrul unei emisiuni de televiziune, dar Nello Ruggiero a ţinut să precizeze că s-ar fi căsătorit singur şi în absenţa camerelor de filmat. De asemenea, a adăugat el, părinţii au primit „destul de bine” vestea că fiul lor se va căsători cu sine însuşi.
Mirele a venit la ceremonie, cum altfel decât pe un cal alb, în timp ce invitaţii care-l aşteptau au crezut că este vorba de o petrecere cu ocazia împlinirii vârstei de 40 de ani. Mirele şi-a pus nepoţii să-i fie cavaleri de onoare şi şi-a oferit singur şi o verighetă.
Sursa: agerpres.ro
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md