01:10:48 23.04.2025
Stiri

Neurologi din R. Moldova participă, alături de colegi din 57 de state, la Congresul Federaţiei Europene de Neuroreabilitare, desfășurat în Franța

Actualitate 28.08.2023 11:44 Vizualizări1135
Neurologi din R. Moldova participă, alături de colegi din 57 de state, la Congresul Federaţiei Europene de Neuroreabilitare, desfășurat în Franța

Neurologi din R. Moldova vor participa, alături de peste 700 de cercetători ştiinţifici, lectori, medici primari şi medici specialişti din 57 de ţări, la cea de-a VII-a ediţie a Congresului Federaţiei Europene de Neuroreabilitare, care va avea loc, în perioada 30 august - 2 septembrie curent, la Lyon, Franţa.

Evenimentul organizat sub patronajul Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare şi al Federaţiei Mondiale a Societăţilor de Neuroreabilitare se va desfăşura în format hibrid (fizic şi online), va cuprinde 30 de simpozioane, 13 workshopuri şi șapte lucrări plenare, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor.

„Prin amploarea acestui eveniment ştiinţific ce va fi dată de prezenţa unora dintre cei mai renumiţi cercetători ştiinţifici din domeniul neurologiei ai lumii, de numărul foarte mare de participanţi şi mai ales de valoarea lucrărilor ştiinţifice ce vor fi aduse în dezbatere, putem spune că a şaptea ediţie a Congresului European de Neuroreabilitare va aduce un imens plus de valoare neurologiei şi în mod special neuroreabilitării - proces integrat, extrem de complex şi totodată imperios tuturor pacienţilor care au trecut printr-o traumă neurologică, fapt ce mă determină să adaug că, prin prezenţa României la acest eveniment, neurologia românească continuă să se reconfigureze într-o permanentă ascensiune şi să rămână conectată la cele mai noi şi înalte standarde medicale şi ştiinţifice ale lumii, ceea ce le va conferi pacienţilor noştri soluţii inovative şi de ultimă generaţie atât din punct de vedere al proceselor de diagnostic şi tratament, dar mai ales al celui de neuroreabilitare care să conducă la o îmbunătăţire substanţială a calităţii vieţii acestora”, a declarat preşedintele Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare şi al Congresului European de Neuroreabilitare, Dafin Mureşanu.

Mai mult, Federaţia Europeană a Societăţilor de Neuroreabilitare şi Organizaţia Europeană a AVC vor continua proiectul integrat în Planul de Acţiune pentru Accidentele Vasculare Cerebrale în Europa (SAP-E) prin reluarea cursului inovativ dedicat disfagiei - post AVC care va avea loc la Lyon pe 29 august.

De cursul de instruire profesională vor beneficia 22 de medici neurologi din 12 ţări : România, Croaţia, Cehia, Letonia, Lituania, Macedonia, R. Moldova, Polonia, Serbia, Slovacia, Ucraina şi Slovenia.

Accidentele vasculare cerebrale, traumatismele cranio-cerebrale şi bolile neurodegenerative reprezintă, la nivel mondial, principala cauză de dizabilitate dobândită, deficienţele fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale punând în imposibilitatea de a rămâne integrate în societate pe majoritatea persoanelor afectate.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri
22.04.2025 14:46 727 Dolarul american se prăbușește

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte