21:55:09 22.11.2024
Stiri

Natalia Gavrilița EXPLICĂ de ce a fost necesar de prelungit starea de URGENȚĂ cu 60 de zile: „Ieșim din această iarnă cu demnitate. Dacă oamenii nu simt starea de urgență, înseamnă că ne-a reușit și că abordarea noastră a fost corectă”

Actualitate 02.02.2023 17:30 Vizualizări1687 Autor: Ziarul National
Natalia Gavrilița EXPLICĂ de ce a fost necesar de prelungit starea de URGENȚĂ cu 60 de zile: „Ieșim din această iarnă cu demnitate. Dacă oamenii nu simt starea de urgență, înseamnă că ne-a reușit și că abordarea noastră a fost corectă”


Starea de urgență pe teritoriul R. Moldova va fi prelungită pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 4 februarie curent. Decizia a fost aprobată, astăzi, cu votul majorității deputaților. În plenul Parlamentului, prim-ministra Natalia Gavrilița a menționat că efectele războiului din Ucraina sunt resimțite și în republica noastră, la aproape un an de la declanșarea acestuia.

Șefa Executivului a menționat că, datorită instituirii și prelungirii stării de urgență, autoritățile au putut să acționeze prompt și să intervină pentru a gestiona provocările fără precedent, de care nicio guvernare de până acum nu s-a ciocnit: criza energetică, întreruperea lanțurilor logistice, amenințările la adresa securității și ordinii publice. De asemenea, dispozițiile adoptate de Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) au permis primirea, în condiții decente, a sute de mii de oameni care au fugit din calea războiului, iar celor care au ales să rămână în R. Moldova le sunt asigurate în continuare condiții de trai, muncă și educație.

Citește și: Îmbrânceli, huiduieli și cătușe în Parlament înainte de a dezbate subiectul prelungirii stării de urgență pe teritoriul R. Moldova: Opoziția prorusă a părăsit ședința

„Am folosit cu multă prudență pârghiile oferite de legislația privind starea de urgență. Am reglementat prin dispoziții ale CSE doar acele cazuri în care nu aveam alte instrumente la dispoziție”, a spus Natalia Gavrilița, accentuând că R. Moldova nu este unicul stat european nevoit să recurgă la starea de urgență.

Prim-ministra a subliniat că, datorită acțiunilor întreprinse prin intermediul CSE, republica noastră este, astăzi, mai puțin vulnerabilă la deconectări. În context, Natalia Gavrilița a făcut referire la contractul pe termen scurt (lunar) pentru achizițiile de energie electrică, încheiat cu Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan: „Nu a fost o soluție ușoară, dar, atunci când am adoptat-o, ne-am gândit, în primul rând, la bunăstarea și securitatea energetică a cetățenilor. În același timp, datorită pârghiilor pe care le oferă CSE, am reușit să sporim capacitatea de cumpărare a gazelor naturale și energiei electrice de către SA Energocom”.

„În pofida scenariilor apocaliptice pe care le auzeam în toamnă, R. Moldova nu a înghețat de frig și nu a stat în întuneric. Ieșim din această iarnă cu demnitate și mai independenți din punct de vedere energetic”, a declarat prim-ministra.

Printre principale decizii aprobate de CSE, în vederea asigurării bunăstării și siguranței oamenilor, se numără compensațiile la facturile la gaze pentru cetățeni și mediul de afaceri, oferirea ajutorului suplimentar pentru plata serviciilor, în cazul majorării gradului de vulnerabilitate energetică, precum și suplinirea stocurilor de masă lemnoasă. O altă Dispoziție a CSE a introdus mecanismul de monitorizare a activității persoanelor fizice și juridice, incluse în lista sancțiunilor SUA.

„Prelungirea stării de urgență ne va oferi și în continuare posibilitatea utilizării mecanismelor create, în domenii precum aprovizionarea republicii cu energie electrică și gaze naturale, gestionarea unor eventuale noi fluxuri de refugiați, asigurarea ordinii și securității publice. Sunt mulți care se întreabă de ce ne trebuie stare de urgență, dacă oamenii nu simt că suntem în stare de urgență. Eu îmi doresc să nu ajungem niciodată să simțim că suntem în stare de urgență. Prin CSE, îi protejăm pe oameni de consecințele războiului, iar prin activitatea curentă a Guvernului facem ce am promis: construim, pas cu pas, un stat european modern, un stat de drept, cu o economie rezilientă și o administrație modernă. Dacă oamenii nu simt starea de urgență, înseamnă că ne-a reușit și că abordarea noastră a fost corectă”, a subliniat prim-ministra.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md