11:55:04 11.01.2025
Stiri

Nadal nu-l menajează pe Djokovic, după ce autoritățile din Australia au decis să-l DEPORTEZE: „Lumea a suferit destul. Vaccinați-vă! Dacă și-ar fi dorit, ar fi jucat la Australian Open fără probleme”

Actualitate 06.01.2022 12:41 Vizualizări3181 Autor: Ziarul National
Nadal nu-l menajează pe Djokovic, după ce autoritățile din Australia au decis să-l DEPORTEZE: „Lumea a suferit destul. Vaccinați-vă! Dacă și-ar fi dorit, ar fi jucat la Australian Open fără probleme”

Rafael Nadal (35 de ani, locul 6 ATP) nu s-a sfiit să-l atace pe Novak Djokovic (34 de ani, 1 ATP) după ce sârbul a creat un scandal uriaș la Melbourne din cauza faptului că nu este vaccinat, dar vrea să joace la Australian Open.

Sportivul spaniol nu este de acord cu cei care sunt de partea liderului mondial și spune că „Nole” putea rezolva foarte ușor problema dacă se vaccina.

„Lumea a suferit destul. Vaccinați-vă! Dacă și-ar fi dorit, ar fi jucat la Australian Open fără probleme. El își ia propriile decizii. Fiecare este liber să facă asta, dar există niște consecințe, corect?”, a spus Nadal, într-un interviu promovat de jurnalistul Ben Rothenberg, pe contul său de Twitter.

Citește și: Novak Djokovic, DEPORTAT din Australia. Marele campion, care refuză să se vaccineze împotriva COVID-19, a fost interogat opt ore. „Va fi trimis acasă! Nimeni nu este deasupra REGULILOR"

Nadal mai susține că Djokovic știa foarte bine care sunt condițiile din Australia și că nu avea rost să mai creeze tot acest scandal.

„Bineînțeles că nu îmi place acestă situația. Într-un fel, îmi pare rău pentru el. Dar, în același timp, știa condițiile de aici de luni bune, așa că a decis pentru el”, ar mai fi spus Nadal.

Amintim că deși organizatorii de la Australian Open acceptaseră ca sârbul să poată juca la Melbourne fără vaccin, situația s-a schimbat radical în momentul în care liderul din ATP a ajuns la Antipozi. Autoritățile nu i-au permis acestuia să intre pe teritoriul Australiei. Interogat de polițiștii de frontieră timp de aproape 9 ore, Djokovic a aflat că nu i se permite intrarea în Australia. Nole a fost sfătuit să părăsească țara, dar avocații lui vor să conteste decizia. Djokovic deținea o scutire emisă de o comisie independentă de experți medicali, care atesta că vaccinul îi oferă reacții adverse puternice. Totuși, autoritățile australiene au considerat că excepția medicală obținută nu conținea dovezi suficient de bune pentru ca sârbului să-i fie permisă intrarea în Australia.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md