Mutarea DECISIVĂ făcută de Samsung în războiul cu Apple. ŞAH-MAT!
Samsung pregăteşte o versiune Galaxy S5 cu dotări premium, scrie go4it.ro. Amânat temporar din pricina dificultăţilor în aprovizionarea cu subansamble, telefonul aflat deja în stadiu avansat de pregătire va fi oferit în carcasă metalică şi cu dotări mai bune decât modelul actual, cum ar fi ecran QHD (2560 x 1440 pixeli).
Referit sub numele „Project KQ", acesta pare să fie mult aşteptatul Samsung Galaxy F, ediţia cu dotări de lux a telefonului Galaxy S5. Detaliile configuraţiei sunt incomplete, spre exemplu nu este clar dacă ecranul de 5.2 inch este de tip Super AMOLED, sau foloseşte una dintre tehnologiile alternative.
La fel ca şi Galaxy S5, primul telefon din seria Galaxy F va fi oferit în versiuni distincte, în funcţie de regiunea unde este comercializat. Ediţia destinată pieţei sud-coreene şi europeane va beneficia de cel mai avansat chipset Samsung disponibil în prezent, modelul octo-core Exynos 5430. Cipul bazat pe o configuraţie big.Little foloseşte un CPU hibrid compus din modul quad-core la 2.1GHz cu nuclee Cortex-A15 şi modul quad-core ultraeficient, având nuclee Cortex-A15 la 1.5GHz. Noul GPU cu suport pentru ecrane QHD provine din seria ARM Mali şi include decodor HEVC, capabil să redea clipuri video până la rezoluţia 8K UHD.
Lista dotărilor include şi un nou procesor audio botezat Samsung „Seiren", respectiv suport pentru conexiuni LTE de internet mobil la viteze de până la 300 Mbps download şi 150 Mbps upload.
Versiunea Samsung Galaxy F pentru Statele Unite s-ar putea alege cu chipsetul Snapdragon 805, prevăzut cu CPU quad-core.
Potrivit zvonurilor, Samsung ar fi trecut prin nu mai puţin de 10 revizii Galaxy S5 până ce s-a luat decizia începerii producţiei de masă. Printre telefoanele prototip s-ar fi aflat şi două variante Galaxy S5 cu ecran QHD, abandonate din pricina dificultăţilor de aprovizionare cu noul tip de ecran. Aparent, cele două vor fi în cele din urmă lansate oficial, purtând numele Samsung Galaxy F.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski