07:15:06 20.02.2025
Stiri

Muhsin Hendricks, primul imam gay din lume, ucis prin împușcare în Africa de Sud: Detalii șocante despre atac!

Actualitate 17.02.2025 11:16 Vizualizări478 Autor: ZiarulNational
Muhsin Hendricks, primul imam gay din lume, ucis prin împușcare în Africa de Sud: Detalii șocante despre atac!

Primul imam care a recunoscut public că este homosexual în 1996, Muhsin Hendricks, în vârstă de 58 de ani, a fost împușcat mortal în weekend, în timp ce se afla într-o mașină lângă Port Elizabeth, în sudul Africii de Sud, conform informațiilor oferite de poliție și transmise de AFP.

Sâmbătă, în jurul orei 10:00 (ora locală și a României), Muhsin Hendricks și șoferul său se aflau într-un vehicul când doi indivizi necunoscuți, cu fețele acoperite, au tras mai multe focuri de armă asupra acestuia, a precizat poliția într-un comunicat. Autenticitatea unei înregistrări video a atacului, postată pe rețelele de socializare, a fost confirmată de o purtătoare de cuvânt a poliției. Ancheta este în desfășurare și motivul crimei încă nu este cunoscut, conform comunicatului oficial.

Născut în Cape Town, Muhsin Hendricks și-a făcut publică orientarea sexuală în 1996. El conducea Moscheea Al Ghurbaah din Wynberg, lângă orașul natal, un spațiu de cult deschis comunității LGBTQ+ și musulmanilor marginalizați, conform site-ului moscheei. „Această moschee oferă un mediu sigur pentru cei marginalizați și ostracizați din cauza identității lor”, se menționează pe site.

Documentarul „Radicalul”, lansat în 2022 și dedicat lui Hendricks, a fost prezentat la mai multe festivaluri internaționale, inclusiv la „Vues d'en face” din Grenoble. „Nevoia de a fi autentic a fost mai puternică decât frica de a muri,” spunea Muhsin Hendricks despre amenințările primite din cauza orientării sale sexuale.

O purtătoare de cuvânt a poliției a menționat că nu dorește să speculeze asupra motivelor crimei. Asociația Internațională a Lesbienelor, Gay-ilor, Bisexualilor, Transsexualilor și Intersexualilor (ILGA World) s-a declarat „profund șocată” de vestea morții lui Muhsin Hendricks. Julia Ehrt, directoarea ILGA World, solicită autorităților să efectueze o anchetă detaliată privind ceea ce tem că ar fi o crimă motivată de ură.

Africa de Sud, cu aproximativ 62 de milioane de locuitori conform recensământului din 2022, are una dintre cele mai ridicate rate de omucideri din lume. În anul fiscal februarie 2023-2024, în Africa de Sud au avut loc aproape 28.000 de crime, cu o medie de peste 75 de omucideri pe zi, potrivit celor mai recente date statistice furnizate de poliție.

Stiri relevante

Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte