18:43:16 22.11.2024
Stiri

Motivul fabulos pentru care angajaţii acestei companii încep programul de lucru la ora 9:06. Pare ciudat, dar pentru ei a funcţionat

Știri 29.11.2016 07:30 Vizualizări1748 Autor: Ziarul National


Motivul fabulos pentru care angajaţii acestei companii încep programul de lucru la ora 9:06. Pare ciudat, dar pentru ei a funcţionat Sursa: zf.ro

Toţi angajaţii Pivotal Software, companie evaluată la 2,8 milioane de dolari, îşi încep programul de lucru exact la ora 9:06. Nu sunt multe companii care insistă ca angajaţii să-şi înceapă munca la o oră atât de neobişnuită, dar Rob Mee, fondatorul şi şeful executiv al companiei Pivotal, spune că tot acest orar este conceput pentru a face ziua de lucru cât mai eficientă posibil, scrie BBC News.

Exact la ora 9:06 sună o alarmă, iar angajaţii se adună pentru a participa la o scurtă şedinţă care durează, de obicei, între cinci şi zece minute. Apoi îşi ocupă locul în faţa calculatoarelor fără să mai aibă vreo altă întâlnire sau fără să mai fie distraşi pe tot parcursul zilei de lucru.

Pentru a-i determina să ajungă la timp la birou, fiecare angajat beneficiază de un mic dejun gratuit care este servit înainte de ora 9:06.

De-a lungul timpului, Rob Mee a luat în calcul şi alte variante de program. S-a gândit să organizeze orarul astfel încât acesta să înceapă la ora 9, dar apoi şi-a dat seama că angajaţii ar putea să întârzie.

„Aşa că ne-am gândit, «de ce nu începem la 9:05», dar şi această oră este mult prea precisă, aşa că am ales varianta cu 9:06. Apoi a devenit ceva amuzant”, spune fondatorul Pivotal.

Aşa cum angajaţii îşi încep ziua de lucru la o oră exactă, fiecare dintre ei trebuie să părăsească biroul la ora 18:00 deoarece nu le este permis să lucreze seara. Rob Mee explică raţionamentul: „Angajaţii nu programează bine dacă sunt prea obosiţi, aşa că noi nu ne dorim ca ei să lucreze până târziu în noapte”.

În ciuda abordării unice în ceea ce priveşte programul de lucru al companiei Pivotal, afacerea este de fapt una dintre cele mai de succes companii despre care majoritatea oamenilor nici nu au auzit, iar printre investitorii săi se numără Dell Technologies, Microsoft, General Electric şi gigantul Ford.

Astfel, angajaţii Pivotal se ocupă şi cu antrenarea echipelor de software ale altor companii, inclusiv companii din domeniul IT, pentru ca aceştia să-şi îmbunătăţească abilităţile de programare. De asemenea, dacă companiile vor, îşi pot trimite angajaţii într-o tabără organizată de cei de la Pivotal pentru a învăţa să perfecţioneze un produs sau un serviciu, tabără care durează în jur de trei luni.

Rob Mee şi-a dezvoltat interesul pentru industria tehnologiei destul de târziu, abia în cel de-al treilea an al studenţiei. Când a văzut pentru prima dată un cod de programare Rob Mee şi-a spus: „M-am uitat la el şi nu l-am prea înţeles, dar am spus: asta este ceea ce voi face pentru restul vieţii mele”.

După absolvirea facultăţii, Rob Mee a făcut muncă de cercetare timp de trei luni în Japonia pentru gigantul International Business Machines Corporation (IBM), companie multinaţională din industria tehnologică care operează în peste 170 de ţări. Apoi s-a întors în Statele Unite ale Americii şi a început să profeseze în calitate de consultant independent în domeniul IT.

Rob Mee a deţinut şi a condus compania Pivotal, înfiinţată în anul 1989 sub numele Pivotal Labs, până în anul 2012 când a acceptat să vândă afacerea companiei EMC Corporation, specializată în furnizarea de echipamente şi soluţii software pentru infrastructura IT. Rob Mee a câştigat suficienţi bani pentru a se retrage, dar a decis să rămână pe funcţia de director executiv al companiei Pivotal.

Un an mai târziu, EMC a decis să se reorganizeze şi l-au înlocuit pe Rob Mee din funcţia sa pentru ca în anul 2015 acesta să ajungă din nou în fruntea companiei.

Chiar dacă nu s-a plâns în legătură cu cei doi ani în care nu a fost la conducere, Rob Mee a spus că s-a bucurat când a câştigat din nou controlul: „A fost un moment chiar emoţionant”.

Privind în perspectivă, Rob Mee spune că este mândru să conducă Pivotal, în ciuda rolului dur pe care îl are: „Simţi responsabilitatea, acesta este un loc de muncă intens”.

Sursa: zf.ro

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md