Moscova susține că Ucraina cere ajutorul Occidentului pentru că ar avea „probleme grave” pe front
Kremlinul a afirmat marţi că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cere Occidentului să se implice mai mult în conflictul cu Rusia deoarece forţele armate ale Ucrainei sunt într-o situaţie extrem de grea pe front, transmit Reuters și Agerpres.
Liderul de la Kiev a declarat luni agenţiei că insistă ca partenerii occidentali să se implice mai direct în război, ajutând la interceptarea rachetelor ruseşti în spaţiul aerian al Ucrainei şi permiţând militarilor ucraineni să folosească armamentul primit din Occident împotriva echipamentelor militare acumulate de inamic în apropierea frontierei.
Solicitat să reacţioneze la interviul respectiv, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a declarat că unii oficiali ucraineni, inclusiv Zelenski, „au alunecat uneori în isterie” în ultimele zile. „Asta este din cauza poziţiei extrem de nefavorabile a forţelor regimului de la Kiev pe front”, a susţinut el în faţa presei.
Peskov a adăugat că, şi dacă fluxul de ajutoare militare occidentale ar creşte, nu ar schimba tendinţa de ansamblu pe front, unde forţele ruse înaintează; el a criticat Ucraina pentru bombardarea unor zone civile din Rusia.
Preşedintele rus Vladimir Putin afirmase vinerea trecută că forţele ruse care înaintează în nord-estul Ucrainei ocupă o zonă-tampon pentru a proteja Rusia de atacuri şi că Occidentul este "bolnav la cap" dacă crede că poate dicta condiţii Moscovei.
Ruşii controlează în prezent 18% din teritoriul Ucrainei.
Ministrul de Externe de la București, Emil Hurezeanu, și Kaja Kallas, discuții despre strategia UE la Marea Neagră, extinderea UE cu R. Moldova și Ucraina și sprijinirea Chișinăului în actuala criză energetică
PLANURI // Investiții de milioane în școli, universități și grădinițe în 2025, alimentație gratuită pentru elevii din clasele a V-a – a IX-a și curriculum nou
NOU // Observatori delegați de MEC în toate clasele ce vor susține examene de absolvire a gimnaziului în 2025, examene evaluate extern la câteva discipline din colegii și centre de examinare dotate cu camere de luat vederi în șase universități