Moldovenii nu vor ca lupta împotriva CORUPȚIEI să fie un fel confruntare între Tom și Jerry. „Plahotniuc rămâne unde este, marii corupți nu sunt prinși, iar Dodon este lăsat în pace, deși toți au văzut KULIOKUL”
Lupta împotriva corupției în R. Moldova nu ar înregistra rezultate notabile, consideră directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI), Dan Dungaciu, în contextul prezentării, la București, a Barometrului „R. Moldova și România în tumultul crizelor regionale”, realizat de CBS Research, la comanda ISPRI din România și IDIS „Viitorul” din R. Moldova.
Guvernarea Partidului Acțiune si Solidaritate (PAS) s-a concentrat foarte mult pe lupta împotriva corupției, dar în același timp circa 80 la sută din populația R. Moldova ar fi preocupată de alte probleme.
„În sondajul publicat astăzi se spune că 22 la sută dintre respondenți consideră că lupta contra corupției este un lucru bun pentru R. Moldova. Dacă încerci să-ți repari imaginea mergând pe 22 la sută percepție contra la 80 la sută, atunci e un lucru complicat”, a subliniat Dungaciu, făcând referire la faptul că PAS a înregistrat o scădere bruscă în sondaje.
În același timp, analistul politic este convins că actuala guvernare nu stă bine nici măcar la capitolul luptei împotriva corupției. Și din acest motiv o parte dintre foștii alegători ai PAS sunt dezamăgiți și s-au înrolat în rândul indecișilor.
„Ceea ce vedem acum e un fel de luptă dintre Tom și Jerry - își dau în cap, își taie picioarele, dar până la urmă nimeni nu pățește nimic. Plahotniuc rămâne unde este, totul rămâne o mare nebuloasă, marii corupți nu sunt prinși… Domnul Dodon nu este întrebat… Ce se întâmplă cu Dodon care a fost la o masă cu Plahotniuc, cu kuliokul lângă ei? Nimeni nu spune că asta e corupție. Dodon nu e întrebat ce era acolo. Este o întrebare legitimă. Nu trebuie să ne mirăm atunci că apar speculații, potrivit cărora Dodon a fost de acord să declanșeze alegerile anticipate, dând astfel puterea PAS-ului, iar pentru asta este lăsat liber”, a conchis Dungaciu.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski