„Robia” străinătății
Realitatea // După ce a intrat în curtea casei, și-a zis că nu mai pleacă. Dar nu și-a găsit de lucru și, după jumătate de an, a ajuns iar în Italia
Sute de mii de moldoveni au plecat în străinătate pentru a-și întreține familiile rămase acasă și pentru a le asigura acestora un trai decent.
Elena Cebotari este originară din Republica Moldova, are 49 de ani și a plecat peste hotare, mai exact în Italia, în anul 2003, atunci când numărul locurilor de muncă scădea galopant, iar salariile la cele rămase nu-ți ajungeau mai pe nimic.
A plecat de dragul copiilor
„Am plecat de acasă din cauza lipsei banilor. Lucram la o întreprindere de stat unde aveam funcția de ajutor de contabil, salariul nu era oferit la timp și era prea mic pentru a-mi putea întreține copiii. Chiar dacă și soțul lucra, puteam să procurăm doar strictul necesar, nu mai mult. Aveam doi copii, unul era la școală, iar altul făcea studiile la Colegiul de Informatică. Trebuiau bani pentru ei și îmi doream să nu le lipsească nimic”, ne spune doamna Elena.
A plecat din R. Moldova fără documentele necesare, așa cum făcea majoritatea moldovenilor în acea perioadă. A trecut vama cu bine, iar când a ajuns la destinație, șoferii microbuzului au îndemnat oamenii să coboare și să-și caute de muncă.
„Am trecut vama cu ajutorul unei vize turistice ce era valabilă doar trei luni. Eram multe femei în mașină. După ce am ajuns la destinație, șoferii ne-au spus să plecăm unde vrem”, rememorează Elena Cebotari.
Calvarul
Următoarele câteva luni au fost un adevărat calvar pentru Elena. Îndura tot, își asuma sacrificiile doar pentru ca ai ei copii să fie fericiți și să nu le lipsească nimic.
„Credeam că nu o să rezist mult, însă după ce am ajuns aici am învățat limba, fiindcă nu știam nici pic de italiană. Am stat un timp la „Casa de Giovani” unde poți să te adăpostești nu mai mult de două luni, am început să însușesc italiana și deja mi se părea mai ușor. În următoarele luni, am stat cu chirie unde achitam 8 euro pe noapte. Dis-de-dimineață trebuia să ies din casă și abia seara să intru. După jumătate de an, am găsit de lucru ca badantă (îngrijitoare – n.r.) la o familie, unde lucram 24 din 24 de ore. Am ales să lucrez așa pentru a nu plăti chiria și a economisi ceva bani”, afirmă Elena.
Dorul
Îi era foarte greu departe de casă, de copii, de soț și rude, însă altfel nu le putea fi de ajutor.
„Am lucrat cinci ani la negru, fără documente, fără rude și apropiați. Acum, chiar dacă sunt aici, îi vad pe toți pe rețelele de socializare, vorbim pe skype. Timp de cinci ani, însă, doar îmi auzeam odorașele, fără să le văd. Îmi venea uneori să-mi i-au ghiozdanul și să plec acasă. Când auzeam vocea copiilor sau vorbele fiicei mici: „Mamă, vino acasă”, îmi dădeau lacrimile. Le spuneam să mai rabde încă puțin și mama va veni, doar să facă încă niște bani”, înghite un nod femeia.
Revenirea
După cinci ani munciți din greu, fie la „stăpâni” mai blânzi, fie la unii mai duri, și-a perfecționat într-un sfârșit actele pentru a reveni acasă.
„Nu îmi văzusem familia cinci ani. Când am aterizat pe Aeroportul Chișinău, am fost întâmpinată de soț, de băiatul care avea deja 22 de ani și de fiica devenită între timp o domnișoară de 14 ani. Când plecasem, ea avea doar 9 ani. Nu mi-am putut stăpâni lacrimile când i-am revăzut…”, face o pauză doamna Elena.
Iar după ce a intrat în curtea casei, a zis că nu mai pleacă de aici. Peste o perioadă, însă, a plecat din nou la muncă în străinătate.
Străină acasă
„Am zis că nu mă mai duc de acasă, dar după ce am stat jumătate de an și am făcut reparație pe acasă, am încercat să-mi caut un post de muncă. Fără succes. Am decis să plec înapoi. Și iată deja 13 ani lucrez la familii din străinătate, departe de casă, de copii, de mamă. Poate nu le-am oferit copiilor mei dragostea de mamă pe care o merită, însă m-am străduit să le ofer posibilitatea de a învăța, de a-și cumpăra ce doresc, de a avea tot ce are nevoie un tânăr în ziua de azi. Dacă stăteam în țară și lucram pentru trei-patru mii de lei, nu cred că puteam să le ofer ceea ce au ei acum”, se îmbărbătează ea.
Zeci de mii de moldoveni în Italia
Ultimul studiu IASCI/CIVIS arată că la muncă peste hotare sunt plecați aproape jumătate de milion de cetățeni ai R. Moldova. Mai mult de jumătate dintre aceștia au luat calea spre Est în căutarea unui câștig, iar în Italia au plecat peste 20 la sută din numărul total al migranților.
Iana Buga, stagiară
Centrale electrice cu turbine pe gaz, oferite R. Moldova de către Uniunea Europeană: CSE a activat și Mecanismului de Protecție Civilă al UE în vederea asigurării securității energetice
DOC // Guvernul COMPENSEAZĂ creșterea tarifului la energie electrică pentru agenții economici din sectorul alimentar și din industria prelucrătoare: Până la 50% din creșterea tarifului la energia electrică, pe o perioadă de 3 luni
Maia Sandu, răspuns pentru separatistul Krasnoselski, care „distorsionează realitatea”: „Originea crizei nu este la Chișinău, ci la Moscova, care trebuie să vină cu soluții reale pentru această problemă”