Moldovenii aflați în Rusia fără permis de ședere, TRIMIȘI acasă până la 15 iunie: Noutatea aflată de Greceanîi la Sankt Petersburg


Cetățenii R. Moldova care se află în Federația Rusă fără permis de ședere vor trebuie să revină acasă până în 15 iunie curent.
Anunţul a fost făcut de prim-viceministrul Afacerilor Interne de la Moscova în cadrul Adunării Interparlamentare a statelor CSI și vizează peste 56 de mii de cetățeni moldoveni. La evenimentul care a avut loc la Sankt Petersburg a fost prezent şi preşedintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, care se află într-o vizită oficială în Rusia.
„Mulți cetățeni din țările CSI se află ilegal în țara mea. Dacă nu eliminăm acest număr până în 15 iunie, așa cum sugerează decretul prezidențial, acești oameni vor fi pedepsiți până la expulzare”, a menționat Aleksandr Gorovoi, prim-viceministru al Afacerilor Interne din Rusia, citat de publika.md.
În cazul în care cetăţenii din ţările membre CSI nu vor respecta prevederile, Moscova anunţă că va fi nevoită să recurgă la măsuri mai dure. Sunt luate în calcul inclusiv sancţiuni. La mijlocul lunii decembrie, preşedintele rus, Vladimir Putin, a prelungit printr-un decretul termenul de șederea temporară a imigranților în Rusia, în legătură cu pandemia de coronavirus, până în 15 iunie 2021.
Potrivit autorităților ruse, în prezent în Federaţia rusă se află ilegal peste 1,1 milioane de cetăţeni ai statelor CSI. Cei mai mulţi sunt din Uzbekistan, Tadjikistan şi Ucraina.











































































