Moldova își intensifică conectivitatea cu rețelele europene: întâlnire importantă cu reprezentanții UE pentru modernizarea transportului


Temele centrale ale discuției au fost sprijinul oferit de Uniunea Europeană pentru modernizarea transportului și a infrastructurii critice. Dialogul a inclus proiectele din sectorul infrastructurii feroviare, precum dezvoltarea ecartamentului european și viitoarele proiecte eligibile pentru cofinanțare prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei.
Un aspect important l-a constituit optimizarea punctelor de trecere a frontierei și aplicarea controalelor coordonate, alături de dezvoltarea conexiunilor feroviare între porturile dunărene Reni și Ismail. S-a pus accent pe extinderea infrastructurii Portului de Stat Giurgiulești, datorită rolului său esențial în rețeaua regională de transport.
De asemenea, s-a discutat despre măsuri suplimentare de sprijin pentru funcționarea mecanismului european Culoarele de Solidaritate și prioritățile investiționale, precum și necesitățile de asistență tehnică în cadrul Planului de Creștere pentru Moldova, votat de Uniunea Europeană.
Reprezentanții DG MOVE au reafirmat sprijinul Uniunii Europene pentru accelerarea proiectelor de infrastructură și promovarea soluțiilor de transport sustenabile.











































































