08:57:25 22.01.2025
Stiri

Modificări în legislație menite să reducă birocrația. Ministrul Alaiba: Evidența zilnică a orelor de muncă - OPȚIONALĂ, iar controalele la agenții economici începători - FĂRĂ AMENZI

Actualitate 06.12.2022 09:45 Vizualizări1581 Autor: Ziarul National
Modificări în legislație menite să reducă birocrația. Ministrul Alaiba: Evidența zilnică a orelor de muncă - OPȚIONALĂ, iar controalele la agenții economici începători - FĂRĂ AMENZI

Noua conducere a Ministerului Economiei anunță că a pregătit mai multe modificări în legislație care vor reduce barierele birocratice și vor diminua povara administrativă.

Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, a declarat luni, într-o conferință de presă, că inițiativele vizează inclusiv simplificări în domeniul relațiilor de muncă și al controalelor.

„Vom face opțională evidența zilnică a orelor de muncă, programare, anularea concediilor. Nu considerăm că asta trebuie să fie o procedură obligatorie în legislație, ca și existența diferitor regulamente interne, existența precontratelor, efectuarea preavizărilor și cererilor despre începerea concediilor, comunicarea cu angajații prin panouri informative”, a declarat Dumitru Alaiba.

De asemenea, Ministerul Economiei propune ca, în cazul agenților economici care activează mai puțin de trei ani, organele de control să nu poată aplica amenzi, efectuând doar controale consultative, cu excepția cazurilor grave și repetate.

Potrivit lui Alaiba, verificările agenților economici constituie una din principalele probleme pentru antreprenori, în special pentru cei începători, întrucât acestea comportă risc de abuzuri și corupție.

De asemenea, printre propuneri se mai numără unificarea într-un singur act normativ a tipurilor de activități ce necesită autorizarea și înregistrarea sanitar-veterinară și eliminarea obligației de publicare a notelor informative la actele normative în Monitorului Oficial în format electronic.

Prevederile din Codul Muncii care sunt obligatorii și ar urma să devină opționale:

*Evidența zilnică a orelor de muncă;

*Programarea anuală a concediilor;

*Existența regulamentelor interne;

*Existența precontractelor;

*Efectuarea preavizărilor și cererilor despre începerea concediului;

*Comunicarea cu angajații prin panouri informative.

Inițiative în domeniul relațiilor de muncă:

*Permiterea semnării contractelor individuale de muncă pe durată determinată cu salariații angajați în domeniul tehnologiilor informaționale și comunicațiilor, fără limitări;

*Eliminarea raportărilor privind salariații către centrele militare, informație care deja există în resursele administrative;

*Excluderea obligativității achitării indemnizației de concediu în avans;

*Excluderea obligativității utilizării doar a cursului BNM pentru salariile stabilite în valută, astfel fiind permise cursurile altor bănci, agreate de părți.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md