11:24:43 22.11.2024
Stiri

MODESTIE // Și bogații stau la coadă...

Monden 21.01.2019 20:05 Vizualizări2033 Autor: Ziarul National
MODESTIE // Și bogații stau la coadă... sursa: eva.ro


Miliardarul Bill Gates, în vârstă de 63 de ani, a fost fotografiat stând la coadă în fața unui local fast food popular din Seattle.

Chiar dacă este unul dintre cei mai bogați oameni din lume, Bill Gates a trebuit să stea la rând, ca orice muritor, pentru a cumpăra mâncare de la Dick's Drive-In din Seattle. Miliardarul a fost fotografiat în weekend, iar imaginea a devenit virală pe internet.



Îmbrăcat simplu, cu pantaloni gri petrol, un bluzon roșu închis cu mini-fermoar și cu pantofi negri sport cu talpă albă, magnatul american, a cărui avere este estimată la 95,5 miliarde de dolari, aștepta răbdător cu mâinile în buzunare, pe trotuar, să-i vină rândul la tejghea, unde angajații lucrau „la foc automat”.

Potrivit Daily Mail, omul de afaceri a cumpărat un burger, cartofi prăjiți și un pahar mare de Coca Cola. Localul este foarte căutat pentru mâncarea bună și ieftină, iar Bill Gates a plătit în total 7,68 dolari pentru meniul cumpărat - 3,40 dolari pentru un burger deluxe, 1,90 dolari pentru cartofi și 2,38 dolari pentru băutura răcoritoare.

Fotografia realizată în cartierul Wallingford din Seattle a fost postată marțea trecută pe Facebook de un fost angajat al rețelei de socializare, Mike Galos.

„Când valorezi cam 100 de miliarde de dolari, faci cea mai mare donație din istoria lumii și stai la rând pentru un burger, cartofi prăjiți și o Coke la Dick's , ca noi toți...”, a scris Galos, impresionat de modestia miliardarului.

„Așa se comportă adevărații oameni bogați, spre deosebire de cei care vor WC din aur la Casa Albă”, a adăugat un fost angajat al Facebook, trimiterea lui la Donald Trump fiind evidentă.

Imaginea a devenit imediat virală, primind 15.000 de like-uri și fiind distribuită de peste 12.000 de ori.

Galos a mai scris că fondatorul imperiului Microsoft este incredibil de modest, în ciuda averii sale uriașe și a statutului de celebritate. „Bill nu e ahtiat după atenție, dar în general este prietenos și înțelege că e o celebritate... Am vorbit de câteva ori cu el la niște petreceri, dar nu-l cunosc suficient de bine ca să mă duc pe stradă sau într-un restaurant și să-l salut”, a explicat autorul imaginii.

Fanii au remarcat modul în care Bill Gates aștepta cu un aer firesc să-i vină rândul pentru a fi servit. „Nimeni nu-l observă... se potrivește cu locul”, a scris cineva pe Facebook.

„Ăsta e omul meu!”, a scris altcineva.

Să ia mâncare de la Dick's Drive-In a fost o provocare pentru miliardarul american, care este un fan declarat și client fidel al localului Burgermaster din Bellevue, notează Daily Mail.

Chiar dacă are o avere colosală care îi permite să ia masa oriunde în lume, indiferent de valoarea notei de plată, Gates a declarat cândva că la un moment dat, totul e la fel: „Pot să înțeleg dorința de a avea milioane de dolari, e o anumită libertate care vine odată cu acestea. Dar când treci cu mult de asta, trebuie să vă spun că e același hamburger. Dick's n-a mărit suficient prețurile”, declara el în 2011, în timpul unei vizite la Universitatea din Washington.

Sursa: eva.ro


Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md