Mocanu DEZVĂLUIE câți bani ar fi primit Dodon „pentru vânzarea funcției de director al MoldovaGaz”
Fostul consilier al președintelui Vladimir Voronin, liderul Mișcării Populare „Antimafie”, Sergiu Mocanu, afirmă că știe câți bani ar fi primit președintele R. Moldova, Igor Dodon, pentru că ae fi vândut funcția de director general al „MoldovaGaz” lui Vlad Plahotniuc.
Mocanu a declarat acum câteva zile că funcția de director al „Moldovagaz” ar fi fost vândută în cadrul vizitei șefului statului la Moscova, atunci când a avut o întrevedere cu președintele gigantului rus „Gazprom”, Alexei Miller. Mai mult, Mocanu a spus că în funcția de director al „MoldovaGaz” va fi numit ministrul Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor, Vasile Botnari. Astăzi Botnari a fost numit în funcția de director general.
Tot astăzi Sergiu Mocanu a anunțat că Dodon deja și-ar fi primit banii și e „multimilionar”.
„Până în seară o să-i spun acestei cozi de topor câți bani a primit pe cont în off-shore pentru vânzarea funcției de director al „Moldovagaz”. Acea sumă este doar una din șirul plăților pe care le vor face moldovenii pentru că s-au lăsat manipulați, au acceptat ca protestul lor să fie deturnat spre alegerea președintelui de întreg poporul și au acceptat ca niște aventurieri „să pună batista pe țambalul” viitorului nostru european”, a scris acesta pe o rețea de socializare.
La rândul său, președintele Igor Dodon a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că nu are prerogative să numească directori sau șefi la unele întreprinderi strategice.
Mențiomăm că, anterior, și fostul șef de partid al lui Dodon, Vladimir Voronin, a spus că acesta ar fi primit trei milioane de euro de la Vladmir Plahotniuc pentru a părăsi fracțiunea comuniștilor și a-l vota pe Nicolae Timofti în funcția de președinte al R. Moldova, alături de coaliția proeuropeană de atunci de la guvernare. Dodon a negat aceste acuzații.
Ambasadorii UE au agreat aderarea completă a României la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025
DECLARAȚIE // Moscova ar intenționa „să provoace o criză în R. Moldova”, folosind din nou gazele ca armă: „Se țintește în rezultatele viitoarelor alegeri parlamentare - ultima șansă a Kremlinului de a stopa cursul european al R. Moldova”
Centrul de instruire în domeniul medicinei de urgență, calamităților și situațiilor de criză va avea sediu nou: Investiții de aproape 29 de milioane de lei făcute de Ministerul Sănătății și partenerii externi