MobiSign: Nouă semnătură electronică, disponibilă gratuit prin aplicație mobilă
Un nou serviciu guvernamental de identitate și semnătură electronică mobilă MobiSign va fi pus în curând la dispoziția cetățenilor și organizațiilor și va fi disponibil gratuit atât pentru cetățenii din R. Moldova, cât și pentru diaspora.
Guvernul a aprobat în ședința de astăzi Conceptul și Regulamentul privind modul de funcționare și utilizare a serviciului guvernamental de identitate și semnătură electronică mobilă MobiSign.
Spre deosebire de alte tipuri de semnătură digitală, disponibile pe teritoriul Republicii Moldova, aplicația MobiSign este gratuită, nu necesită cititoare de carduri, poate fi descărcată direct pe telefon și nu creează impedimente pentru folosirea pe același dispozitiv a serviciilor de semnătură mobilă furnizate de operatorii de telefonie mobilă.
Dreptul de utilizare a serviciului va putea fi obținut după confirmarea identității și înregistrarea la operatorii desemnați pentru certificarea cheii publice din cadrul instituțiilor prestatoare: Centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice și misiunile diplomatice și oficiile consulare pentru înregistrarea beneficiarilor MobiSign din diaspora. Totodată, nu este exclusă posibilitatea înregistrării utilizatorilor la distanță.
Semnătura electronică avansată calificată are aceeaşi valoare juridică ca şi semnătura olografă, iar MobiSign va fi un dispozitiv mult mai modern de aplicare a semnăturii electronice.
Noul serviciu este creat de Agenția de Guvernare Electronică ca parte componentă a sistemelor informaționale de stat ale Republicii Moldova și are drept scop oferirea unui mecanism sigur, eficient și modern de identificare electronică și crearea semnăturilor electronice avansat calificate, prin intermediul aplicației mobile.
Ultima tentativă a lui Putin de a ÎNGENUNCHEA R. Moldova: ,,În această zi sfântă de Crăciun, imperiul răului, condus de Putin, a atacat Ucraina cu 70 de rachete și 100 de drone. El vrea ca și moldovenii să înghețe și să stea în întuneric"
Maia Sandu CONDAMNĂ bombardamentele lui Putin asupra Ucrainei și violarea spațiului aerian al R. Moldova de către rachetele rusești. ,,În timp ce țările noastre sărbătoresc Crăciunul, Kremlinul alege distrugerea"
Rusia terorizează Ucraina cu un atac aerian masiv, în dimineața de Crăciun. Rachetele lui Putin au violat din nou spațiul aerian al R. Moldova