Mită de zece MII de lei la Cahul. Doi poliţişti de patrulare, REȚINUȚI
Doi inspectori de patrulare din cadrul Inspectoratului de Poliţie din Cahul au fost reţinuţi în această dimineaţă de ofiţerii anticorupţie şi procurori. Oamenii legii sunt suspectaţi că ar fi pretins zece mii de lei de la un şofer pentru a nu-i întocmi proces-verbal pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate.
Potrivit denunţătorului, oamenii legii i-ar fi spus că o parte din bani urmează a fi transmisă şefului lor. Tot ei l-ar fi asigurat că, după transmiterea banilor, îi vor restitui actele şi automobilul, ridicat acum câteva zile.
Cei doi polițiști au fost reținuți în flagrant delict, în fața Primăriei Cahul. Reţinerea nu s-a lăsat fără incidente, unul dintre inspectori încercând să fugă de la faţa locului cu automobilul personal. Tentativa a eşuat, iar acesta a fost reţinut de angajaţii DGT Sud a CNA.
Pe moment, poliţiştii sunt reținuți pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă până la zece ani de puşcărie.
Restricțiile privind accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, ANULATE din 23 noiiembrie
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"