00:21:35 23.01.2025
Stiri

FOTO // Misterul spitalelor din Wuhan construite în câteva zile. Ce spun clădirile despre modul în care Beijingul ASCUNDE situaţia reală

Știri 13.02.2020 11:39 Vizualizări1709 Autor: Ziarul National
FOTO // Misterul spitalelor din Wuhan construite în câteva zile. Ce spun clădirile despre modul în care Beijingul ASCUNDE situaţia reală
  • Construirea celor două noi spitale în China în ultimele două săptămâni a fascinat presa internaţională, lupta autorităţilor din Wuhan împotriva coronavirusului fiind extrem de lăudată
  • În timp ce oraşul era închis, autorităţile promiteau că mii de medici vor fi disponibili pentru a trata cei 2.600 de pacienţi care vor fi internaţi în noile spaţii

    Camerele video au surprins construirea atât de rapidă a spitalelor, iar presa de stat a Chinei a sărbătorit inaugurarea lor la începutul lunii februarie. Singurul lucru care lipseşte o săptămână mai târziu? Pacienţii.

    După patru zile de la deschidere, spitalul Leishenshan găzduia doar 90 de pacienţi, în contextul în care complexul are o capacitate de 1.600, dar nici nu declară paturi libere, potrivit datelor transmise de autorităţile medicale din Wuhan. Totodată, celălalt spital, numit Huoshenshan, nu a reuşit să ocupe toate cele 1.000 de paturi după o săptămână întreagă de la deschidere, transmite The Guardian, citat de mediafax.ro.

    Între timp, autorităţile din oraş organizau spitale de urgenţă în săli de expoziţie şi stadioane sportive, iar medicii tot continuau să refuze tratatea unor pacienţi. China dispune de cea mai mare armată din lume, însă nu a fost trimisă la niciun spital din Wuhan.



    Decalajul dintre viziunea spitalelor vaste construite şi „aruncate în acţiune” în doar câteva zile, precum şi realitatea mult mai complicată de la faţa locului aminteşte de unul dintre principalele obstacole cu care se confruntă autorităţile din Beijing în timp ce se chinuie să oprească răspândirea virusului: propriul sistem autoritar şi secretos al Guvernului şi aparatele vaste de cenzură şi propagandă.



    Aparatul bine uns al partidului comunist distruge orice opoziţie şi poate înnăbuşi ameninţări justificate. Sistemul de propagandă este creat pentru susţine partidul, iar statul nu poate fi de încredere atunci când vine vorba de informaţii precise. Aceasta este o problemă nu doar pentru familiile care au rămas în urmă din cauza coronavirusului şi firmele distruse de închiderea neaşteptată a oraşului, dar şi pentru o lume care încearcă cu disperare să analizeze cât de mult succes au autorităţile din Beijing în controlarea epidemiei.

    „Sistemul centralizat al Chinei şi lipsa libertăţii presei au întârziat cu siguranţă orice răspuns necesar atunci când a fost încă posibil ca epidemia să fie controlată la nivel local”, a declarat Ho-fung Hung, profesor pe probleme economico-politice, la Universitatea Johns Hopkins din Statele Unite ale Americii.

    Totuşi, autorităţile din Beijing au reacţionat mult mai repede comparativ cu criza generată de SARS în 2002-2003, oficialii dezvăluind multe informaţii şi fiind lăudaţi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru transparenţa de care au dat dovadă. Cu toate acestea, devine tot mai clar faptul că Executivul local era implicat în încercarea muşamalizării crizei chiar din primele săptămâni ale epidemiei, lucru care a permis răspândirea noului patogen atunci când ar fi fost mult mai uşor de controlat.

    Îngrijorări despre transparenţa oficialilor chinezi încă umbresc eforturile de a gestiona epidemie de coronavirus. Unii oameni de ştiinţă sunt temători că virusul s-a răspândit în locuri care au devenit noi focare ale bolii. Provinciile Zhejiang şi Guangdong, amândouă centre industriale, au raportat peste 1.000 de cazuri de infecţie cu noul virus. De asemenea, autorităţile din provincia Henan au raportat la rândul lor cazuri de infectare.

    Cifrele sunt mai ridicate decânt cazurile anunţate în provincia Hubei atunci când închiderea oraşului Wuhan a fost anunţată în ianuarie. Totuşi, având în vedere impactul negativ asupra economiei din cauza încetării îndelungate a activităţii, autorităţile chineze îndeamnă oamenii să se întoarcă la serviciu în manieră „ordonată”, în aceste zone.

    De asemenea, există suspiciuni cu privire la acurateţea prin care cazurile de infecţie sunt anunţate, după ce multe familii au declarat că nu reuşesc să obţină îngrijiri medicale pentru rudele bolnave.
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md