20:08:03 22.11.2024
Stiri

MISTERUL fotografiei asasinului evreu, care i-a permis lui Hitler să DECLANȘEZE Operațiunea Kristallnacht

Reportaj 19.12.2016 17:30 Vizualizări2253 Autor: Ziarul National


MISTERUL fotografiei asasinului evreu, care i-a permis lui Hitler să DECLANȘEZE Operațiunea Kristallnacht sursa: evz.ro

Descoperirea unei fotografii din 1946 a lui Herschel Grynszpan, despre care se credea că a murit în război, ridică noi semne de întrebare despre legătura dintre acesta și naziști.

Asasinarea de către Herschel Grynszpan a unui diplomat german, la Paris, le-a oferit naziștilor ocazia de a declanșa Operațiunea Kristallnacht, pogromul împotriva evreilor din 9 noiembrie 1938.

Până acum, se credea că evreul polonez Herschel Grynszpan a murit într-un lagăr de concentrare în anii 1940.

Însă o fotografie descoperită în arhivele Muzeului Evreiesc de la Viena pare să demonstreze că Grynszpan a supraviețuit războiului.

Instantaneul, făcut în Germania în 1946, îl înfățișează pe tânărul în vârstă de 24 de ani, pe atunci, într-un grup de persoane.

Descoperirea fotografiei elucidează unul dintre cele mai mari mistere ale erei naziste.

„Sunt foarte puține dubii că ar fi vorba de Herschel Grynszpan”, spune Armin Fuhrer, un istoric și jurnalist german, care a descoperit fotografia împreună cu activista austriacă Christa Prokisch.

„Fotografia este un instantaneu, o imagine prinsă din pură întâmplare. Dar este atât de importantă deoarece soarta lui Herschel Grynszpan rămânea un mister, iar întrebarea dacă a supraviețuit Războiului și Holocaustului aștepta de 70 de ani să-și găsească răspuns.”

Grynszpan a declarat că a intrat în Ambasada Germaniei de la Paris pe 7 noiembrie 1938 și l-a împușcat pe Ernst von Rath cu cinci focuri de armă, ca răzbunare pentru miile de evrei refugiați, inclusiv membri ai propriei familii, care fuseseră expulzați din Germania și ținuți în condiții mizere la frontiera cu Polonia.

Ministrul Propagandei naziste, Joseph Goebbels, a folosit asasinatul lui Herschel Grynszpan ca pe o ocazie mult-așteptată de a dezlănțui un val de violențe împotriva magazinelor evreiești și a sinagogilor, afirmând că actul terorist al lui Grynszpan arată ce pericol reprezintă evreii pentru societate.

Circa 100 de evrei au murit în timpul Kristallnacht, iar 30.000 au fost trimiși în lagărele de exterminare. Istoricii sunt cvasi-unanimi în a vedea pogromul din 9 noiembrie 1938 ca începutul Holocaustului.

Herschel Grynszpan, care avea 17 ani când l-a asasinat pe von Rath, a fost arestat imediat de autoritățile franceze și expediat în Germania după invadarea Franței, pentru a fi anchetat de Gestapo, poliția secretă nazistă.

După o perioadă de detenție la Berlin, Grynszpan a fost trimis în lagărul de concentrare din Sachsenhausen, aflat lângă capitala Germaniei, iar ultima confirmare oficială a existenței sale data din 14 septembrie 1942, dată pe care majoritatea istoricilor o considerau cea în care fusese executat de naziști.

În ciuda unor mărturii ale unor martori care susțineau că l-au văzut viu în ultimele zile ale războiului și ale unor zvonuri de la sfârșitul anilor 1950, că ar fi trăit la Paris, Hamburg sau în Israel, nu a existat până acum nici o dovadă că Herschel Grynszpan a supraviețuit războiului.

Dar Fuhrer și Prokisch, șeful arhivei Muzeului Evreiesc din Viena, sunt convinși că în fotografia descoperită acum este însuși Grynszpan. Un test de recunoaștere a feței personajului din fotografia făcută pe 3 iulie 1946 într-un lagăr de refugiați din Bamberg, în sudul Germaniei a confirmat în proporție de 95% (nivelul maxim) că este vorba de Grynszpan.

În imagine, Herschel Grynszpan pare să participe la o manifestație a supraviețuitorilor Holocaustului, protestând față de refuzul autorităților britanice de a le permite să emigreze în Palestina. Protestatarii sunt păziți de polițiști militari americani.

Armin Fuhrer este unul dintre cei mai importanți specialiști în domeniul vieții lui Herschel Grynszpan, care și-a petrecut ultimii cinci ani încercând să reconstituie viața acestuia. El declară:

„Cu siguranță (fotografia – n.r.) ridică mai multe întrebări decât răspunsuri. Nu în ultimul rând, ce a făcut Grynszpan în restul vieții, și, cel mai important, cum a reușit să supraviețuiască regimului nazist – era protejat, și dacă da, de către cine?”

Herschel Grynszpan nu a apărut niciodată în fața unui tribunal pentru crima din 7 noiembrie 1938, deși Goebbels își dorea un proces spectaculos, prin care să fie acuzați toți evreii, cărora regimul nazist le declarase război.

Herschel Grynszpan, în 1938, când avea 17 ani

Însă, după ce Grynszpan și-a schimbat depoziția, pretinzând că fusese vorba de o crimă pasională, ca urmare a unei relații dintre el și von Rath, Hitler i-a anulat procesul.

Colegi deținuți ai lui Grynszpan de la Sachsenhausen, unde se crede că a petrecut câțiva ani, susțin că acesta i-a încredințat că motivul crimei pasionale nu era adevărat, dar că a înțeles că o astfel de declarație i-ar fi pus pe naziști în încurcătură.

De-a lungul anilor, au existat mărturii ale unor persoane care afirmau că, după război, Grynszpan și-ar fi schimbat numele, că și-ar fi întemeiat o familie, că și-ar fi deschis o afacere la Paris sau că a lucrat în comerțul internațional. Însă nici o dovadă concretă nu a fost prezentată.

Un ziarist german declara în fața unui tribunal, la începutul anilor 1960, că Grynszpan este gata să se întoarcă în Germania și să spună adevărul despre cele petrecute, dacă i se garantează imunitatea. Însă procurorii au refuzat să acorde asemenea garanții, fiind vorba de un suspect de crimă.

Părinții lui Herschel Grynszpan, Sendel și Ryfka, care au supraviețuit Holocaustului și s-au instalat în Israel în 1948, l-au declarat mort în 1960, fapt care le-a permis să obțină o pensie din partea statului german.

Christa Prokisch speră ca descoperirea fotografiei să deschidă gurile unor martori:

„Este atât de neobișnuit pentru cineva de importanța sa să supraviețuiască, încât este de bănuit că a colaborat cu naziștii într-un fel sau altul.”

La rândul său, Armin Fuhrer evocă chiar posibilitatea ca Grynszpan, care rămâne o figură controversată printre supraviețuitorii Holocaustului, dintre care mulți îl consideră un colaborator al naziștilor, ar putea să fie încă în viață:

„Nu este exclus. Ar avea 95 de ani. Ar putea să trăiască sub altă identitare în Israel sau Statele Unite.”

Sursa: evz.ro

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md