15:08:48 22.11.2024
Stiri

MIȘMAȘURI // Licitații măsluite în ADR-urile din R. Moldova

Anticorupție 30.03.2016 10:00 Vizualizări4764 Autor: Mariana Rață
MIȘMAȘURI // Licitații măsluite în ADR-urile din R. Moldova moldovacurata.md


ACHIZIȚII // Anula licitații, ar fi schimbat caiete de sarcini și chiar influențat funcționari, pentru ca firmele cu care se afla în înțelegere să câștige tendere

Șeful unei direcții din cadrul Ministerului Construcțiilor și Dezvoltării Regionale (MCDR) este cercetat penal pentru trucarea mai multor licitații publice.

Potrivit ofițerilor Centrului Național Anticorupție (CNA), funcționarul influența membrii grupurilor de lucru pentru licitații din cadrul Agențiilor de Dezvoltare Regională (ADR) pentru a desemna anumiți agenți economici câștigători de licitații. Atunci când „afacerea” nu le reușea din prima încercare, ADR-urile anulau sub diferite pretexte tenderele, repetându-le de atâtea ori de câte era nevoie pentru ca învingătoare să ajungă firma necesară. Angajatul MCDR este proprietarul unei vile luxoase.

Licitații aranjate în ADR-uri

Valerian Bânzaru, șeful Direcției generale dezvoltare regională din cadrul MCDR, este cercetat penal într-un dosar inițiat pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu. Funcționarul este bănuit că ar fi influenţat mai mulţi subalterni de ai săi, membri ai grupurilor de lucru pentru organizarea achiziţiilor publice, să ia decizii în avantajul unor operatori economici.

Ofițerii CNA susțin că dețin probe că Bânzaru s-ar fi întâlnit cu agenți economici care urmau să participe la licitații și le-ar fi divulgat informaţii secrete și determinante pentru desemnarea câștigătorilor tenderelor, ulterior companiile câștigau concursurile de achiziții publice. Atunci când acest lucru nu era posibil din prima încercare, la indicația funcționarului, grupul de lucru anula licitația, invocând diferite pretexte, și organiza un nou concurs.

Acum o săptămână, ofițerii CNA au efectuat percheziții în biroul lui Bânzaru. Funcționarul urma să fie reținut de oamenii legii, dar, invocând probleme de sănătate, a fost internat în spital.

Concursuri pentru firmele unui deputat

Cele mai multe dintre licitațiile „aranjate” de Valerian Bânzaru au fost organizate de ADR-uri în perioada 2011-2013.

Pe 17 iulie 2012, ADR Nord a organizat o licitație pentru procurarea lucrărilor de construcții a apeductului Bălți-Sângerei. Deși la licitație au participat 12 companii, din motive neclare, autoritatea contractantă a anulat concursul fără a desemna vreun învingător, iar două luni mai târziu a organizat o nouă licitație la care a participat un singur agent economic, declarat învingător.

Este vorba despre compania „Soldi”, fondată și administrată de fostul deputat democrat Mihail Solcan. Valoarea contractului inițial a fost de 22,569 de milioane de lei, ulterior însă firma a cerut de două ori majorarea costului lucrărilor, iar ADR Nord a acceptat să-i ofere încă 1,2 milioane de lei pentru a finaliza apeductul.

Un an mai târziu, compania deputatului a mai câștigat o licitație organizată de ADR Nord după același calapod. În 2013, agenția regională a organizat un concurs pentru contractarea companiei care va executalucrări de construcție a apeductului de la r. Răut pe str. Ștefan ce Mare, Aerodromului, până la Primăria mun. Bălți. Prima licitație a fost anulată din nou din motive neclare de către ADR, iar pe 29 mai, urmare a unui nou concurs, „Soldi” s-a obligat să efectueze lucrările contra sumei de 7,2 milioane de lei. Mai târziu, printr-un acord adițional, valoarea contractului a fost majorată cu încă 1,2 milioane de lei.

„Nu am simțit nicio influență”

Aceeași schemă a funcționat și atunci când ADR Nord, din a doua încercare, a contractat SRL „Poduri Prim” pentru construcția drumului Lipcani - Bălăsinești - Corjeuți - Târnova. Firma, fondată de fostul șef al Direcției transport public și căi de comunicații din Chișinău, Veaceslav Țernă, s-a angajat să execute lucrările contra sumei de 46,987 de milioane de lei, iar mai târziu a mai cerut încă trei milioane.

Valerian Bânzaru a fost în toate cazurile membru al grupului de lucru care a organizat licitațiile.

„Nu îmi mai amintesc detalii despre aceste licitații, dar pot să vă asigur că eu niciodată nu am simțit nicio încercare din partea domnului Bânzaru de a mă influența”, ne-a comunicat directorul ADR Nord, Ion Bodrug, tot el președinte al grupului de lucru pentru organizarea licitațiilor.

Bodrug ne-a promis să revină anterior cu detalii despre licitațiile anulate de către ADR Nord, care ulterior au fost câștigate de companiile „Soldi” și „Poduri Prim”, dar până la închiderea ediției nu am mai primit niciun mesaj.

Dintr-a opta încercare

Scheme similare prin care sub diferite pretexte erau anulate concursuri de achiziții au avut loc și la ADR Sud și ADR Centru.

În 2011, ADR Sud a organizat, într-un caz, opt licitații publice până când, într-un sfârșit, a putut desemna câștigătoare firma „Sabris Com”, cea care a efectuat lucrări de reabilitare a zonei de odihnă și agrement „Lacul sărat”.

Pentru anularea primelor șapte licitații, comisia de concurs a găsit tot felul de pretexte, fie lipsa de finanțare, fie lipsa de concurență. Contractul cu „Sabris Com” a fost încheiat contra unui preț de 7,229 de milioane de lei, majorată ulterior cu încă 2,167 de milioane de lei, adică aproape cu 30%.

Contactat de Ziarul NAȚIONAL, Dorin Coroian, specialist în achiziții publice în cadrul ADR Sud, ne-a explicat că mai multe dintre licitațiile anulate atunci nu au putut fi validate din cauză că la concurs nu au participat minimum trei membri, așa cum prevede legea.

„Toate concursurile care se desfășoară la ADR Sud au loc în strictă prevedere cu normele legale. Suma contractului a fost majorată ulterior, pentru că era vorba despre un proiect complex, fără precedent, iar proiectul inițial elaborat nu a prevăzut toate nuanțele”, ne-a explicat Coroian.

Întrebat dacă a încercat vreodată Bânzaru să îl influențeze în timpul concursurilor de achiziții publice, funcționarul ADR Sud s-a eschivat să ne răspundă, precizând că nu vrea să discute despre asta cu presa înainte de a oferi depoziții organului de urmărire penală.

Bugetarul cu vilă de milioane

Deși este de o viață bugetar, cu un salariu de circa cinci mii de lei pe lună, Valerian Bânzaru, în vârstă de 60 de ani, deține în proprietate o casă de lux despre care experții afirmă că ar valora circa patru milioane de lei. Bânzaru pretinde că vila a fost construită de părinții săi, doi pensionari din raionul Călărași, care i-au transmis-o în moștenire.

Potrivit unui act de constatare al Comisiei Naționale de Integritate, Bânzaru ar fi ascuns în declarația sa de avere pentru anul 2014 dreptul de locațiune a unui „Mercedes CDI”, mai multe conturi bancare pe care păstra peste 300 de mii de lei, dar și mai multe construcții accesorii pe care le deținea.

În pofida acestor „scăpări” din declarația de avere, CNI a constatat că Bânzari nu a comis o încălcare intenționată a regimului juridic al declarării veniturilor și proprietăților.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md