18:10:31 21.11.2024
Stiri

MIŞCAREA DECISIVĂ a NATO împotriva Rusiei. Trupele se îndreaptă spre estul Europei

Știri 10.10.2015 18:06 Vizualizări2821 Autor: Ziarul National
MIŞCAREA DECISIVĂ a NATO împotriva Rusiei. Trupele se îndreaptă spre estul Europei


Alianţa Nord-Atlantică a decis dublarea efectivelor Forţei de reacţie rapidă şi mobilizarea de trupe în Europa Centrală şi de Est, inclusiv prin crearea a două centre de comandă suplimentare, în Ungaria şi Slovacia, în contextul intensificării activităţilor militare ruse în Orientul Mijlociu.

Alianţa Nord-Atlantică a decis implementarea unei serii de măsuri pentru consolidarea „apărării colective", a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, informează gandul.info.

„Am dat undă verde completării planului privind funcţionarea Forţei de reacţie rapidă. Acum avem tot ce trebuie pentru a face Forţa de reacţie mai puternică, mai rapidă şi mai eficientă", a declarat Stoltenberg după reuniunea Consiliului Nord-Atlantic.

Efectivele Forţei de reacţie rapidă se vor dubla, ajungând la nivelul de 40.000 de militari, iar structura de răspuns ultrarapid ("Spearhead Force") va putea gestiona în cel mult 48 de ore orice ameninţare, a subliniat secretarul general NATO.

Alianţa Nord-Atlantică a dispus crearea a două centre de comandă suplimentare, în Slovacia şi Ungaria, în plus faţă de cele din România, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia şi Bulgaria.

„Acum nu mai este vorba doar de contracararea ameninţărilor ruse pe flancul de est al Alianţei", a explicat Stoltenberg, denunţând din nou intrarea avioanelor ruse în spaţiul aerian turc, incidente catalogate drept "inacceptabile".

„Am sporit capacităţile de a susţine şi ajuta toţi aliaţii, desigur inclusiv pe cei care sunt foarte apropiaţi de violenţe, de crizele din sud - în acest caz Turcia. Acest lucru transmite un mesaj foarte clar tuturor cetăţenilor statelor NATO: Alianţa vă apără. Alianţa este pe teren, este pregătită", a spus Stoltenberg.

NATO dispune de sisteme de rachete Patriot în Turcia. Marea Britanie a anunţat joi că va mobiliza cu statut permanent 150 de militari în ţările baltice, pentru a combate agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei şi a oferi siguranţă statelor est-europene din NATO faţă de expansiunea militară rusă.

Tensiunile dintre NATO şi Rusia s-au amplificat după ce aviaţia militară rusă a iniţiat la sfârşitul lunii septembrie raiduri aeriene în Siria, pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad. Moscova susţine că atacă poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Statele Unite şi NATO acuză Rusia că ar fi atacat poziţii ale insurgenţilor susţinuţi de Occident.

În contextul intervenţiei în Siria, Ankara a acuzat că avioane militare ruse au pătruns neautorizat în spaţiul aerian turc, pe segmentul frontierei cu Siria. Rusia a recunoscut incidentele, explicând că au fost încălcări accidentale ale spaţiului aerian turc din cauza vremii nefavorabile.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 250.000 de morţi.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md