01:24:30 11.02.2025
Stiri

Ministrul de Externe de la București: R. Moldova este în continuare vulnerabilă la destabilizările puse la cale de Rusia

Actualitate 26.01.2024 13:46 Vizualizări1836 Autor: Ziarul National
Ministrul de Externe de la București: R. Moldova este în continuare vulnerabilă la destabilizările puse la cale de Rusia

Efectele atacurilor hibride ale Rusiei asupra Republicii Moldova și Ucrainei se resimt și în România, de aceea este important ca Bucureștiul să continue susținerea celor două state, afirmă ministrul român de Externe, Luminița Odobescu.

„Rusia vorbește foarte mult de sfere de influență, deci atunci când vorbește de sferă de influență, nu se referă numai la Ucraina, se referă inclusiv la estul Europei. Și noi întotdeauna, statele din flancul estic, ca să spun așa, am spus întotdeauna partenerilor noștri să avem grijă. Și, din păcate, am avut dreptate. Din păcate, sunt parteneri în continuare vulnerabili, cum este Republica Moldova. Am văzut cu toții acțiunile de destabilizare pentru că R. Moldova, curajos, a ales o altă cale. La fel de curajos, Republica Moldova lua măsuri pentru a reduce dependența de Rusia, inclusiv cu sprijinul nostru, cu sprijinul partenerilor europeni și mă refer aici la sectorul energetic. Dar trebuie să ne gândim întotdeauna în perspectivă și să fim pregătiți”, a declarat șefa diplomației române în cadrul unui interviu oferit postului de televiziune Digi24.

Potrivit Luminiței Odobescu, războiul declanșat de Federația Rusă „nu este numai despre Ucraina”, ci despre „modul în care noi, partenerii europeni, împreună cu Statele Unite, reușim să sprijinim în continuare Ucraina”.

„Când vorbim de un război adus de Rusia, nu vorbim numai de conflictul militar și de războiul de agresiune dus în Ucraina vorbim de un război hibrid care însoțește de fapt acest război militar. Și acest război hibrid ne afectează pe toți și afectează în principal partenerii vulnerabili, dar și statele europene, mai ales în perspectiva alegerilor. Și știm cu toții că atunci când sunt alegeri, state care au interese cum este Rusia și nu numai, sau actori statali care au interese utilizează aceste instrumente într-o direcție pe care noi nu ne-o dorim. Am văzut recent un exemplu de preluare rapidă, de către diverși actori a unui narativ rusesc. Este o chestiune importantă și lucrul acesta îl facem în coordonare cu partenerii noștri, să vedem exact cum putem să contracarăm acțiunile hibride, cum putem să contracarăm dezinformarea, Inclusiv în perspectiva alegerilor. Este o provocare la care nu numai România trebuie să răspundă, dar și celelalte state europene, pentru că alegerile europene sunt un test, un test al democrației în primul rând, dar și un test al rezilienței societăților noastre, inclusiv în fața acestor provocări”, a mai afirmat ministrul român de Externe.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md