Ministrul de Externe al României ajunge astăzi la Chișinău. Cu cine urmează să se întâlnească oficialul român
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ajunge astăzi la Chişinău, după ce preşedintele Klaus Iohannis şi Guvernul României au anunţat că acordă sprijin R. Moldova, în contextul epidemiei de SARS-CoV-2, cu o echipă medicală şi echipamente sanitare şi medicamente.
În cadrul deplasării la Chișinău, ministrul Bogdan Aurescu va participa, alături de alți oficiali români, la ceremonia de întâmpinare organizată pentru echipa medicală din România care va activa pentru 15 zile în unitățile sistemului sanitar din R. Moldova implicate în tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus.
Cu prilejul vizitei, ministrul va avea şi o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al R. Moldova, Oleg Ţulea, şi va fi primit de premierul Ion Chicu. De asemenea, oficialul va avea o serie de alte întrevederi cu reprezentanţi ai mediului politic din R. Moldova.
Potrivit MAE, Aurescu va evidenţia, cu prilejul vizitei, „necesitatea ca autorităţile din R. Moldova să continue consecvent reformele esenţiale pentru dezvoltarea democratică a ţării şi avansarea parcursului european, România continuând să urmărească cu prioritate respectarea intereselor şi aşteptărilor legitime ale cetăţenilor”.
Ministrul va reconfirma, totodată, angajamentul ferm al României pentru sprijinirea unui „parcurs european ireversibil al R. Moldova, în baza Parteneriatului Strategic bilateral pentru Integrarea Europeană a R. Moldova, de la a cărui semnare s-au împlinit, la 27 aprilie 2020, zece ani, acest parcurs fiind singurul în măsură să asigure dezvoltarea economică şi socială a R. Moldova în beneficiul direct al cetăţenilor săi”.
În mesajul transmis luni cu prilejul marcării a 10 ani de la semnarea Parteneriatului strategic bilateral pentru integrarea europeană a R. Moldova, MAE de la București a precizat că sprijinul României pentru R. Moldova, inclusiv cel financiar, va fi pe mai departe „condiţionat” de continuarea reformelor „esenţiale” pentru dezvoltarea democratică a acestei ţări şi avansarea parcursului său european.
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2
VIDEO // Marcel Ciolacu anunță construcția unei linii de cale ferată cu ecartament european între Iași și Chișinău: Ar fi începutul modernizării infrastructurii feroviare din R. Moldova