Ministrul Ciocoi se RALIAZĂ poziției Maiei Sandu privind RETRAGEREA trupelor și armamentului rusesc din stânga Nistrului, după ce autoritățile Federației Ruse au criticat dur președintele ales al R. Moldova
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Aureliu Ciocoi, se raliază poziției președintelui ales, Maia Sandu, privind retragerea trupelor și armamentului rusesc din stânga Nistrului. Această poziție, care a fost criticată aspru de autoritățile rusești, inclusiv de ministrul de Externe Serghei Lavrov, a fost reiterată astăzi, în cadrul lucrărilor celui de-al 27-lea Consiliu Ministerial al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), la care au participat 57 de miniștri de externe ai celor 57 de state participante la OSCE.
Potrivit unui comunicat de presă al MAEIE, în intervenția sa, ministrul Aureliu Ciocoi a atribuit o atenție deosebită conflictelor înghețate care reprezintă o amenințare gravă la adresa securității întregului areal OSCE.
Oficialul moldovean a pledat pentru soluționarea pașnică a conflictelor cu respectarea suveranității, integrității teritoriale în frontierele recunoscute în plan internațional, subliniind rolul esențial al prezervării de către statele membre a principiului indivizibilității securității în regiunea OSCE.
Cu referire la procesul de soluționare a conflictului transnistrean, șeful diplomației moldovene a exprimat profunda îngrijorare privind abuzurile regimului de la Tiraspol, inclusiv restricțiile privind libera circulație și deteriorarea gravă a situației drepturilor omului în regiunea transnistreană a R. Moldova, chemând partenerii implicați să contribuie pozitiv la remedierea situației.
Aureliu Ciocoi a reiterat poziția consecventă a R. Moldova privind necesitatea retragerii trupelor și stocurilor de muniții străine de pe teritoriul țării noastre, în conformitate cu statutul de neutralitate prevăzut de Constituție și angajamentele internaționale asumate de către Federația Rusă în cadrul OSCE. În acest sens, a fost exprimată disponibilitatea angajării într-un dialog constructiv cu partea rusă pentru acțiuni concrete privind reluarea procesului de distrugere și evacuare a munițiilor din depozitele de la Cobasna.
Cu referire la operațiunea de menținere a păcii în regiune, desfășurată în conformitate cu Acordul moldo-rus de încetare a focului din 21 iulie 1992, a fost consemnat îndeplinirea de către aceasta a obiectivului de separare a forțelor și stabilizare a situației post-conflict. „Or, stabilitatea consolidată în ultimele decenii necesită ajustarea misiunii de pacificare la noile realități”, a punctat Ciocoi.
„În acest sens, este necesară concentrarea eforturilor pe promovarea încrederii, a soluționării comprehensive a conflictului și reintegrarea țării. R. Moldova este gata să se angajeze într-un dialog constructiv cu toți factorii implicați în vederea ajustării aranjamentului existent de menținere a păcii la noile obiective și realități”, a conchis fostul consilier al președintelui Igor Dodon.
De menționat că Igor Dodon a încercat să speculeze pe seama declarațiilor făcute de Maia Sandu. Președintele în exercițiu a numit declarațiile președintelui ales Maia Sandu despre retragerea trupelor rusești din Transnistria drept „pripite” și „prost gândite”. „Astfel de declarații nu corespund intereselor Moldovei și dorinței de stabilizare a situației după alegeri. Sper cu adevărat că în spatele acestor declarații nu există forțe externe care ar dori să provoace un nou conflict geopolitic între Rusia și Occident aici. Cred că ale cui sunt aceste interese cu adevărat, vom vedea pe parcurs”, a spus Dodon.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2