Stiri
Ministrul Apărării, Vitalie Marinuță, va fi obligat să achite o amendă pentru că și-a depus declarația de avere cu întârziere.
După ce a fost audiat astăzi de Comisia Națională de Integritate (CNI), Marinuță a anunțat pe o rețea de socializare că a fost citat la CNI pentru nedepunerea declarațiilor de venit și de interese în timp de 20 de zile de la numirea în calitate de ministru al Apărării în actualul Guvern.
„Se vede că pentru prima dată în viață voi avea de achitat o amendă administrativă”, scrie Marinuță pe Facebook. Demnitarul își face griji că a uitat, la ieșire, să treacă pe lângă reprezentanții presei. „Ei toți așteptau comentariile. Cred că s-au supărat. Îmi închipui care vor fi titlurile în buletinele de știri”, se îngrijorează ministrul.
Potrivit legislației, membrii Cabinetului de miniștri sunt obligați să-și depună declarațiile de avere și interese în termen de 20 de zile de la învestirea în funcție. Pentru nerespectarea acestui termen, aceștia riscă o amendă de la 1500 la 3000 de lei. Valoarea amenzii care va fi achitată de Marinuță urmează a fi stabilită de instanța de judecată.
Precizăm că ministrul Apărării nu este singurul demnitar care a uitat să își declare averea. Zilele acestea, în fața membrilor CNI urmează să vină mai mulți miniștri, viceminiștri, procurori, judecători și funcționari.
Potrivit declarației de avere pentru anul 2012, Vitalie Marinuță are în proprietate o casă de aproape 60 de m.p. în s. Holercani, raionul Dubăsari. Casa a fost construită în 2003 și este estimată la prețul de 27 de mii de lei. De asemenea, ministrul are o mașină „KIA” cumpărată în 2011 cu 120 de mii de lei și înregistrată pe numele soției sale.
Tot soția lui Marinuță este fondatoare unică a două companii cu valoare de cumpărare de aproape un milion de lei, una specializată în comerțul cu amănuntul și alta în activități legate de turism, și are împrumutați de la o persoană fizică 70 de mii de dolari pe un termen nelimitat.
Ministrul Apărării mai declară că a obținut un venit pe parcursul anului trecut de 121 363 de lei din salariu și 13 203 de lei din activitatea științifică. Totodată, Marinuță a ridicat și pensie în mărime de 55 912 lei. Soția acestuia, Maria, a avut un salariu de 19 500 de lei, iar fiica lor – bursă la universitate de 2000 de lei.
Ministrul Apărării a fost AMENDAT
Important
13.08.2013
13:24
2038

Stiri relevante
19.08.2019
12:18
2956
FOTO, VIDEO // Un politician din R. Moldova a venit cu o ARMĂ la o conferință de presă: Replică ministrului Apărării Voicu și comandantului Marelui Stat Major
15.08.2019
17:14
5402
Plahotniuc și persoane din anturajul său au primit ARME de foc din partea fostului ministru al Apărării. Voicu: „Pentru ce merite? Fostul ministru Sturza și-a făcut cadou trei arme de foc. Nici catedră militară nu are, riscă să se RĂNEASCĂ”
04.09.2017
16:37
3974
Membrii Consiliului de Integritate NU au ales nici azi un șef la ANI: Dosarul lui Donciu, sub semnul întrebării
20.04.2016
10:44
4141
Ministrul din R. Moldova care se laudă că finanțarea externă va fi DEBLOCATĂ în iulie: „Sistemul opune rezistență”
23.02.2016
10:21
4398
NOU // Funcționarii din R. Moldova vor fi obligați să-și declare bijuteriile și obiectele de artă
31.10.2015
13:32
4958
Raportul Comisiei parlamentare! Președintele CNI a admis un CONFLICT DE INTERESE și a „uitat” mai multe conturi bancare
21.08.2015
13:21
4640
Un fost deputat va fi AMENDAT. A pierdut procesul de judecată împotriva CNI
07.08.2015
20:02
5320
Vicepreședintele Curții Supreme de Justiție SCAPĂ de amendă. Decizia CNI-ului a fost anulată
19.07.2015
10:31
5438
Conflicte de interese în penitenciarele și inspectoratele de poliție din republică
02.07.2015
17:00
5059
Mihai Moldovanu, învinuit de CNI că a favorizat o firmă administrată de fiica sa. Ce spune funcționarul
16.04.2015
13:18
4453
Dorin Drăguțanu a scăpat de dosar penal
12.03.2015
17:57
4916
Un membru al Guvernului și un judecător, dați pe mâna procurorilor

Top stiri
13.12.2025
07:28
46
Administrația Biden a întrerupt temporar schimbul de informații cu Israel din cauza conflictului din Gaza
13.12.2025
01:58
354
UE îngheață activele rusești pe termen nelimitat pentru sprijinirea Ucrainei: Planul de 165 miliarde de euro și acordul cu Belgia în prim-plan
13.12.2025
01:35
517
Rusia lovește porturile Odesa și Ciornomorsk: Trei nave turcești avariate în urma atacului
13.12.2025
00:02
496
Zelenski vizitează Kupiansk după recucerirea unor părți strategice de către forțele ucrainene
12.12.2025
23:05
521
Atac ucrainean asupra unei rafinării de petrol din Rusia provoacă suspendarea producției la Slavneft-YANOS
12.12.2025
23:01
508
Ucraina intensifică atacurile asupra platformelor petroliere rusești din Marea Caspică, perturbând producția Moscovei
12.12.2025
22:30
616
Tunel secret la granița Belarus-Polonia: 180 de imigranți trec pe neașteptate granița în Polonia
12.12.2025
22:01
448
Cipru promite sprijin decisiv pentru aderarea Moldovei la UE pe durata președinției Consiliului European
12.12.2025
20:22
611
Schimbări meteorologice semnificative pe 13 decembrie 2025
12.12.2025
20:12
608
Întâlnirile confidențiale dintre FBI și negociatorul Ucrainei cresc tensiunile diplomatice în Occident
12.12.2025
18:21
733
Kremlinul condiționează armistițiul de retragerea trupelor ucrainene din Donbas și pregătește desfășurarea Gărzii Naționale Ruse în regiune
12.12.2025
18:12
457
Nou centru multifuncțional sprijină persoanele vulnerabile din Copceac cu servicii esențiale
12.12.2025
17:35
624
Judecătorii și procurorii din România denunță abuzurile din justiție, iar ritmul anchetelor anticorupție scade după ridicarea MCV-ului
12.12.2025
15:52
553
Peste jumătate dintre elevii testați în Moldova și-au demonstrat abilitățile digitale avansate la prima evaluare națională
12.12.2025
15:29
623
Republica Moldova și România își unesc forțele pentru a combate criminalitatea organizată transfrontalieră
12.12.2025
15:29
561
13 ani de transformare agricolă în Moldova: Proiectul MAC-P redefinește siguranța alimentară și crește exporturile
12.12.2025
14:46
574
Universitatea din Cahul, pe cale să devină un pol educațional de referință sub umbrela UTM
12.12.2025
14:45
529
CADOURILE tale sunt deja la Port Mall: Moldindconbank și Mastercard aduc surprizele sezonului
12.12.2025
14:25
667
Banca centrală a Rusiei se luptă în instanță cu Euroclear pentru activele rusești blocate, după ce UE decide să folosească fondurile pentru ajutorul Ucrainei
12.12.2025
14:04
522
Vernisajul Vinului 2025: Un an triumfător pentru viticultura moldovenească
12.12.2025
13:28
604
Maia Sandu în Cipru: Republica Moldova pregătită să-și consolideze parcursul european sub Președinția Cipriotă a Consiliului UE
12.12.2025
13:12
570
Chișinău și Skopje își întăresc legăturile europene prin colaborare în viticultură și agricultură
12.12.2025
12:38
712
Directorul secției arheologice a Muzeului Ermitaj, reținut în Polonia la cererea Ucrainei pentru săpături ilegale în Crimeea ocupată și distrugerea patrimoniului cultural
12.12.2025
12:19
513
Modernizarea sectorului manufacturier stimulează creșterea producției industriale în 2025 cu 3%
12.12.2025
11:59
608
Extinderea proiectului de contoare inteligente analizată pentru implementare națională de Ministerul Energiei și PNUD Moldova

Actualitate
Parteneri
Știri
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.94
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi