Ministerul Sănătății anunță primul caz de accident vascular cerebral tratat cu succes la Hâncești, la două zile de la inaugurarea Centrului primar de AVC
Un bărbat de 49 de ani din raionul Leova s-a născut a doua oară grație asistenței primite în cadrul Centrului primar de accident vascular cerebral (AVC) al Spitalului raional Hâncești, la doar două zile de când acesta își începuse activitatea.
Ministerul Sănătății susține că acesta este primul caz de accident vascular cerebral tratat cu succes în cadrul acestui centru.
Pacientul a fost diagnosticat cu accident vascular cerebral ischemic, prin intermediul tomografiei computerizate.
„Echipa multidisciplinară, formată din medicul neurolog Vladlena Vasiliu, medicul reanimatolog Dumitru Batîr, medicul din cadrul UPU Angela Erhan, tehnicianul radiolog Vadim Gorilo și felcerul laborant Vasilisa Coțofană, a intervenit prompt și eficient, aplicând tratamentul de tromboliză intravenoasă în mai puțin de o oră de la internare. Starea clinică a pacientului a fost restabilită rapid, inclusiv datorită colaborării cu Centrul comprehensiv de AVC din cadrul Institutului de Medicină Urgentă, care prin utilizarea telemedicinii a monitorizat continuu procedura de revascularizare”, precizează Ministerul Sănătății.
Centrul primar de accident vascular cerebral de la Spitalul raional Hâncești a fost inaugurat pe 8 aprilie curent, în prezența președintei Maia Sandu și a ministrei Sănătății, Ala Nemerenco
Centrul primar de AVC de la Spitalul raional Hâncești este al șaselea care și-a inițiat activitatea din cele treisprezece la nivel național, care acoperă și cazurile de AVC din raioanele Leova, Basarabeasca și Cimișlia.
Centrele au fost dotate cu echipamente performante, reparate la standarde europene, investițiile ridicându-se la suma de circa 44 de milioane de lei în ultimii doi ani.
Putin este pe cale să PIARDĂ ultimul instrument de șantaj energetic asupra R. Moldova. Recean: „Cu linia electrică Vulcănești-Chișinău în funcțiune, vom putea transporta energie electrică fără a trece prin nodul energetic al MGRES"
PREMIERĂ // Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, vizită istorică în Republica Moldova
R. Moldova mai face un pas spre consolidarea SECURITĂȚII energetice. Autoritățile vor procura cu 85 de MILIOANE de dolari oferiți de SUA un sistem de stocare a energiei în baterii puternice