11:01:45 13.01.2025
Stiri

​Ministerul Justiției din Lituania va ajuta instituția omoloagă din R. Moldova să-și ajusteze politicile la standardele UE: „Am pregătit textul unui nou plan de acțiuni”

Actualitate 18.06.2024 10:13 Vizualizări736 Autor: Ziarul National
​Ministerul Justiției din Lituania va ajuta instituția omoloagă din R. Moldova să-și ajusteze politicile la standardele UE: „Am pregătit textul unui nou plan de acțiuni”

Ministerul Justiției din Lituania va acorda suport instituției omoloage din Republica Moldova în procesul de integrare europeană și implementare a acquis-ului comunitar.

La această înțelegere au ajuns ieri, la Vilnius, ministra Justiției de la Chișinău, Veronica Mihailov-Moraru, și ministra lituaniană a Justiției, Ewelina Dobrowolska.

„Pentru a transpune directivele și regulamentele UE care țin de domeniul justiției, Republica Moldova are nevoie de asistență din partea țărilor cu o experiență vastă. În acest scop, am pregătit textul unui nou plan de acțiuni între instituțiile noastre. Intenția este să continuăm acțiunile care să satisfacă obiectivele precedentului acord (încheiat la 1 martie 2018 și expirat acum cinci ani - n.r.), dar și să-l completăm cu noi direcții, în contextul procesului de aderare la UE”, a declarat Veronica Mihailov-Moraru.

„Lituania este alături de Republica Moldova în procesul de integrare în familia UE. Vă asigur că Ministerul Justiției vă va oferi, ca și până acum, sprijinul de care aveți nevoie. Suntem deschiși să împărtășim din bunele noastre practici”, a menționat Ewelina Dobrowolska, citată de un comunicat de presă al Ministerului Justiției.

Aceeași sursă precizează că cele două ministre au vorbit despre importanța reformei sistemului judiciar și a măsurilor anticorupție, despre procesul de vetting, reglementările legislative privind drepturile omului, profesiile juridice, accesul la informație și protecția datelor cu caracter personal.

„Lituania a fost sursa noastră de inspirație. Atunci când a fost scris conceptul pentru e-notary, experiența dumneavoastră ne-a servit drept model. Aici mai pot aminti și de digitalizarea Registrului de stat a profesiilor juridice”, a ținut să remarce Veronica Mihailov-Moraru.

Menționăm că vizita oficială a delegației Ministerului Justiției la Vilnius are loc la invitația părții lituaniene. Marți, 18 iunie, ministra Veronica Mihailov-Moraru va participa la Conferința Internațională Anticorupție, cel mai mare forum global independent dedicat luptei împotriva corupției.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md