21:32:12 15.01.2025
Stiri

Ministerul Finanțelor va lansa obligațiuni de stat pe 10 ani

Actualitate 22.09.2023 13:57 Vizualizări801 Autor: Ziarul National
Ministerul Finanțelor va lansa obligațiuni de stat pe 10 ani

Ministerul Finanțelor anunță că va lansa pe piața internă obligațiuni de stat pe 10 ani.

Potrivit instituției, valorile mobiliare de stat, din perspectiva unui investitor persoană fizică sau juridică, pot fi privite ca alternativă de economisire la alte tipuri de investiții, precum depozitele bancare și conturile de economii, acțiuni, achiziții imobiliare etc.

Riscurile în aceste plasamente sunt foarte scăzute, aproape egale cu zero, iar banii pot fi recuperați oricând, prin vânzarea VMS pe piața secundară. Complementar, în prezent dobânzile la VMS sunt destul de atractive, de 7,07% pentru un termen de 364 zile, 8,00% pe termen de 7 ani și mai nou - 8,25% pentru obligațiunile de stat pe 10 ani preconizate spre plasare, pentru prima dată, la data de 27 septembrie curent.

Emisiunea obligațiunilor de stat pe 10 ani va reprezenta un pas major spre completarea curbei randamentelor, alături de obligațiunile de stat pe termen de 2, 3, 5 și 7 ani emise în prezent de către Ministerul Finanțelor. La fel, va contribui la dezvoltarea pieței asigurărilor de viață și va contribui la planul de dezvoltare a economiei naționale.

Valorile mobiliare de stat sunt unele dintre cele mai sigure forme de investiții întrucât beneficiază de garanția integrală a statului, atât din punct de vedere al capitalului investit, cât și al dobânzii aferente.

Persoanele fizice și persoanele juridice, rezidente sau nerezidente pot să participe la licitațiile de plasare a valorilor mobiliare de stat doar prin intermediul băncilor-dealeri primari.

Obligațiunile de stat sunt valori mobiliare de stat (VMS) pe termen lung (de la 1 an și mai mare), emise cu o rată flotantă sau fixă a dobânzii. Dobânda (cupoanele) la obligaţiunile de stat se achită periodic. Obligaţiunile de stat pot fi vândute cu scont, la preţul lor nominal sau cu primă şi sunt răscumpărate la scadenţă la valoarea lor nominală.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md