Ministerul Finanțelor vrea amenzi și ÎNCHISOARE pentru cei cu RESTANȚE la buget
Ministerul Finanțelor a elaborat și a supus consultărilor mai multe modificări ale Codului Contravențional și cel Penal pentru ca acei care întârzie cu plata contribuțiilor la Bugetul Public Național să fie pedepsiți cu amenzi și chiar închisoare.
Potrivit autorilor proiectului, aceste modificări vor stimula creșterea acumulării încasărilor la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (BASS), dar și a altor componente ale Bugetului Public Național (BPN). Astfel, noile completări și modificări ale Codului Penal relevă faptul că agenții economici care nu vor achita, timp 90 de zile de lucru, restanțele la BPN, vor fi amendați cu sume până la 120 de mii de lei, cu închisoare de până la șase ani sau chiar cu lichidarea firmei. De asemenea, Codul Penal, potrivit proiectului, ar trebui să prevadă sancțiuni pentru persoanele fizice care întârzie cu 90 de zile lucrătoare să achite contribuțiile la BPN. Acești restanțieri, care vor avea datorii de peste 3 mii de lei, vor fi pedepsiți cu amenzi de până la 40 de mii de lei sau cu închisoare de până la un an.
Ministerul Finanțelor mai propune completarea Codului Contravențional cu un articol nou, care presupune ca acei care nu vor plăti obligațiile fiscale, contribuțiile la BASS și prima obligatorie de asistență medicală să fie sancționați. Astfel, pentru aceeași perioadă de întârziere a acestor plăți ar putea fi prevăzute amenzi de 3 mii de lei pentru persoane fizice și valoarea restanei, dar nu mai puțin de zece mii de lei pentru persoane juridice.
Contactat de Ziarul NAȚIONAL, președintele Confederației Naționale a Patronatului, Leonid Cerescu, a declarat că, în mod normal, aceste cazuri nu ar trebui să apară. „Știu că băncile au funcții de control și nu permit transferurile pentru achitarea salariului dacă nu sunt plătite contribuțiile la BASS și la alte bugete, iar noi salutăm această acțiune. Suntem conștienți că este necesar de ridicat gradul de responsabilitate a agenților economici pentru achitarea plăților la BPN, dar de aici și până a ajunge la dubă... Este exagerat”, a menționat Leonid Cerescu.
Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, valoarea lunară medie a acumulărilor din contribuții la BASS a constituit în primele zece luni ale anului trecut 572 de milioane de lei. În 2012, această sumă a fost 546,48 de milioane de lei, în creștere cu 10,7%, iar în 2011 – 493,62 de milioane de lei, cu 10,6% mai mult decât în anul precedent. Proiectul va fi dezbătut până pe 3 martie, după care urmează să fie propus Guvernului pentru aprobare.
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani