21:03:20 14.03.2025
Stiri

Ministerul Educației răspunde liberalilor: „Nu politizați deciziile din educație”

Politică 10.12.2013 11:56 Vizualizări1165
Ministerul Educației răspunde liberalilor: „Nu politizați deciziile din educație”

Ministerul Educației îi învinuiește pe liberali de populism, după ce conducerea partidului a cerut să fie anulat ordinul prin care disciplina „Istoria românilor și universală” a fost scoasă din lista examenelor pentru absolvirea gimnaziilor.

Ministerul explică că Istoria rămâne o desciplină la fel de importantă în procesul educațional, doar că trebuie înlocuită periodic, la examene, cu alte discipline. „Este surprinzător că aceiaşi politicieni care se opun – populist şi demagogic – măsurilor întreprinse pentru desfăşurarea corectă a examenelor, insistă că păstrarea examenului conduce la îmbunătăţirea rezultatelor. Este regretabil că ei preferă să politizeze un aspect pur tehnic prin care ministerul Educaţiei încearcă să asigure o educaţie de calitate şi induc voit în eroare opinia publică prin declarații inflamante. Istoria românilor și universală este disciplină obligatorie în planul-cadru pentru gimnaziu şi nu este nici mai mult, nici mai puţin importantă decât Geografia, Fizica, sau Chimia”, se spune într-un comunicat emis de Ministerul Educației.

Reprezentanții ministerului îi îndeamnă pe liberali să nu se implice în acest domeniu, unde deciziile sunt luate de specialiști. „Suntem de acord cu un singur lucru din declaraţia distinşilor deputaţi: să lăsăm deciziile din educaţie la latitudinea specialiştilor şi să evităm ingerinţa politicului. Ministerul Educației face apel la corectitudine și nu va politiza dezbaterea şi deciziile din educație”, conchid reprezentanții instituției.

Precizăm că elevii susțin trei examene la absolvirea gimnaziului. Două dintre discipline sunt limba de instruire și matematica, iar a treia disciplină se schimbă o dată la doi ani. În ultimele două sesiuni de examene, la absolvirea treptei gimnaziale, al treilea examen a fost Istoria românilor și universală. Pentru sesiunea 2014, a treia disciplină este Limba străină. Totodată, Istoria românilor și universală rămâne examen obligatoriu la bacalaureat pentru elevii de la profilul umanist.

Amintim că, ieri, liberalii au criticat decizia ministerului Educației prin care disciplina Istoria românilor și universală a fost scoasă din grila de examene la absolvirea gimnaziilor. PL i-a cerut ministrului Maia Sandu să-și retragă ordinul semnat la 1 noiembrie curent. Cu aceeași solicitare a venit anterior și Asociația Istoricilor din R. Moldova.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte