Ministerul Educației oferă EXPLICAȚII cu privire la nesemnarea ordinelor de numire în funcție a rectorilor USM și UTM. Șarov și Bostan mai au de asteptat câteva săptămâni, după ce unele „persoane fizice au CONTESTAT alegerile”
Noii rectori ai Universității de Stat din Moldova (USM) și Universității Tehnice din Moldova (UTM), Igor Șarov și, respectiv, Viorel Bostan, mai au de așteptat circa două luni pentru a fi numiți în funcție de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC), după ce alegerile au fost contestate de unele „persoane fizice”. Contestațiile respective sunt examinate acum de membrii Consiliului de Etică și Management, se arată într-un comunicat de presă al MECC.
„În luna decembrie a anului 2020, în cadrul USM și UTM au avut loc alegerile rectorilor. În ambele cazuri, concursurile au fost organizate și desfășurate de către Consiliile pentru dezvoltare strategică instituțională în condițiile Regulamentului – cadru privind modul de alegere a rectorului instituției de învățământ superior din R. Moldov. În urma finalizării exercițiului electoral la UTM (10 decembrie 2020) și la USM (16 decembrie 12.2020, turul II), Consiliile pentru dezvoltare strategică instituțională respective au constatat și au validat rezultatele proceselor de alegere a rectorilor la data de 11 decembrie 2020 și, respectiv, 18 decembrie 2020. În perioada imediat următoare, la adresa MECC au parvenit câteva petiții din partea unor persoane fizice, prin care se contestă alegerile rectorului USM și ale rectorului din cadrul UTM”, menționează sursa citată.
Potrivit MECC, contestațiile sunt examinate de către Consiliul de Etică şi Management, „o structură deliberativă independentă la nivel național”.
„Acestă structură are obligația de a examina aspectele în legătură cu care a fost sesizat și a răspunde sesizării în termen de trei luni de la data primirii sesizării. Consiliul urmează să se pronunțe asupra tuturor contestațiilor menționate, care, în prezent, sunt în proces de examinare în conformitate cu cadrul legal. Astfel, MECC va avea posibilitatea de emitere a actelor de numire în funcții de rector ulterior examinării și emiterii hotărârilor Consiliului de Etică și Management, pe cazurile menționate”, conchide sursa citată.
VIDEO // În mai multe raioane din nordul R. Moldova ninge și astăzi: Camioanele circulă cu dificultate pe un drum din Râșcani
DOC // Motociclete și mașini de marcă „Mercedes”, „BMW”, „Nissan” sau „Citroen”, la prețuri cuprinse între 2 894 și 87 774 de lei: Serviciul Fiscal de Stat a scos la vânzare mijloacele de transport și piesele auto confiscate de autorități
Vizita lui Parlicov la „Gazprom”, o „eroare” a diplomației R. Moldova? „De ce să nu meargă o delegație tehnică în locul unei politice? Gândiți de zece ori!”