Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a propus SANCȚIONAREA conducerii Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare: „CARENȚE la examenele de BAC”
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a propus sancționarea conducerii Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, după ce ar fi fost depistate carențe la examenele naționale de Bacalaureat pentru anul de studii 2016-2017. Despre aceasta a anunțat secretarul general de stat al ministerului, Igor Șarov, în cadrul audierilor organizate de Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a Parlamentului.
Igor Șarov a comunicat că, în urma sesizărilor deputaților, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a creat o Comisie de control, care a examinat situația din domeniu și a informat organele de drept referitor la încălcările admise de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare.
Potrivit raportului, sesiunile de Bacalaureat în anii 2016-2017 au fost organizate conform metodologiei pentru sesiunea 2014-2015, act normativ cu caracter temporar, care a încetat să mai existe.
Secretarul general de stat a precizat că Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare a oferit explicații la solicitarea Comisiei de control. În același timp, Inspecția Financiară efectuează un control financiar complex al instituției, care se va finaliza la 10 noiembrie curent. Ulterior, la 15 noiembrie 2017, Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare va prezenta public raportul activității pentru perioada anilor 2016-2017.
Amintim că, la 11 iulie 2017, Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a audiat informația cu privire la rezultatele sesiunii de examene 2017. Atunci, viceministra Educației, Lilia Pogolșa, a declarat că procedura și metodologia de organizare a examenelor a fost una subiectivă, iar testele depășeau nivelul mediu de cunoaștere a materiei. Deputații, la rândul lor, au recomandat Ministerului să creeze un grup de lucru pentru a analiza încălcările și au propus modificarea și îmbunătățirea procedurii de desfășurare a examenelor.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”