Valeriu Lazăr: „Dmitri Rogozin m-a rugat să vă transmit că nu există embargo”
Restricțiile rusești la importul de vinuri moldovenești sunt produsul unei lipse de comunicare dintre responsabilii ruși și moldoveni, anunță ministrul Economiei, Valeriu Lazăr.
„Mecanismele nu sunt duse până la capăt. Acordurile privind comerțul liber cu statele membre ale CSI fac trimitere la documentul semnat cu Organizația Mondială a Comerțului, care, la rândul său, recomandă să fie epuizate orice consultări, negocieri și schimburi de informații, iar mai apoi să se acționeze în sensul impunerii anumitor restricții cantitative. În cazul vinurilor, s-a procedat exact invers. Nu au avut loc consultări, nu s-au făcut anumite clarificări, dar din start au fost impuse anumite restricții cantitative. Nu este suficient ca aceste prevederi să fie scrise în acorduri, trebuie de instituționalizat procesul. Vom găsi împreună o modalitate în acest sens, un sistem foarte bine instituționalizat de comunicare”, a declarat ministrul după negocierile avute la Moscova.
Vicepremierul susține că există disponibilitatea autorităților centrale ale Federației Ruse ca această problemă să fie cât mai curând clarificată. „Dumnealor au utilizat noțiunea de câteva săptămâni. Ne-am propus să rezolvăm această problemă cât mai repede, or aceasta presupune un dialog foarte intens. Dmitri Rogozin m-a rugat să vă transmit că nu există embargo. În relațiile noastre bilaterale nu trebuie să operăm cu aceste noțiuni, sunt anumite probleme tehnice care trebuie rezolvate la nivelul unui anumit număr de întreprinderi”, a mai spus Lazăr.
O delegație a Republicii Moldova, condusă de Valeriu lazăr, s-a deplasat săptămâna trecută la Moscova pentru a negocia cu autoritățile ruse soluționarea problemei privind restricțiile impuse la importul vinului moldovenesc. Menționăm că Rusia a instituit, la 10 septembrie curent, embargo la importul vinurilor moldovenești, invocând motivul depistării unor substanțe toxice în opt loturi de vin. Mai mulți experți, dar și oficiali europeni, au calificat această decizie ca fiind o presiune asupra Republicii Moldova pentru a nu semna Acordul de Asociere cu UE.
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani