00:25:21 28.11.2024
Stiri

Ministerul de Externe CONDAMNĂ acțiunile prietenilor lui Dodon: Au lansat o nouă RACHETĂ balistică

Politică 15.07.2017 15:00 Vizualizări1994 Autor: Ziarul National
Ministerul de Externe CONDAMNĂ acțiunile prietenilor lui Dodon: Au lansat o nouă RACHETĂ balistică


Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova condamnă noua lansare a unei rachete balistice efectuată de Republica Populară Democrată Coreeană la începutul lunii iulie curent.

„Această acțiune generează o nouă escaladare a tensiunilor din Peninsula Coreeană şi reprezintă o provocare majoră la adresa păcii la nivel global. Continuarea unor asemenea acțiuni de către autoritățile nord-coreene constituie o violare a multiplelor rezoluții ale Consiliului de Securitate ONU, inclusiv a Rezoluției 2321 adoptată în noiembrie 2016”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului de Externe de la Chișinău.

Potrivit diplomației moldovenești, Republica Moldova împărtășește preocupările profunde ale comunității internaționale fată de aceste acțiuni cu efect destabilizator asupra situației de securitate din peninsula coreeană şi regiunile adiacente şi îndeamnă autoritățile de la Pyongyang să renunțe la politica de înarmare nucleară şi să se reangajeze într-un dialog politic credibil cu comunitatea internațională, în particular, în formatul de negocieri a celor șase părți.

Menționăm că, recent, o delegație din Coreea de Nord a venit în R. Moldova pentru a participa la aniversarea socialiștilor, iar președintele Igor Dodon i-a primit pe membrii acesteia la Președinție.

CITIȚI și DECLARAȚIE: R. Moldova riscă SANCȚIUNI din partea SUA din cauza lui Dodon! Un partid cere dosar penal pe numele șefului statului și desființarea PSRM

„Am avut o întrevedere cu delegaţia din Republica Populară Democrată Coreeană în frunte cu vicepreşedintele Comitetului Central al Partidului Muncitoresc din Coreea, președintele comitetului pentru diplomație a parlamentului coreean, Li Su Yong, care se află în Moldova la invitația PSRM pentru a participa la cea de-a XX-a aniversare de la fondarea partidului. Coreea are un potențial enorm pentru dezvoltarea relațiilor comerciale, fiind interesată de mai multe categorii de produse agricole din R. Moldova, în special de vinurile moldovenești și în scurt timp primele partide de vin moldovenesc vor fi exportate, în premieră, în această direcție”, s-a lăudat atunci șeful statului.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md