20:32:07 28.11.2024
Stiri

Minciuna „DODONATĂ”

Politică 21.12.2014 09:20 Vizualizări2342 Autor: Mariana Rață
Minciuna „DODONATĂ”


UMILIȚI // Mai mulți moldoveni care au revenit din Rusia în perioada 5-30 noiembrie s-au pomenit cu interdicție de călătorie în Federația Rusă

În doar zece zile de la alegerile parlamentare din 30 noiembrie, mai bine de 140 de cetățeni moldoveni au fost întorși de la frontiera Federației Ruse cu interdicție de a mai intra în această țară pentru perioade de trei-cinci ani. Mulți dintre aceștia, urmând îndemnul socialistului Igor Dodon, și-au cumpărat bilete la tren, avion sau autobuz și au venit acasă în perioada 5-30 noiembrie, iar mulți au votat pentru Partidul Socialiștilor care le-a promis relații mai bune cu Rusia și revenire fără probleme în această țară. Acum, acești oameni susțin că își mușcă coatele pentru naivitatea de care au dat dovadă.

„Nu mi-au explicat nimic”

Miercurea aceasta, o nouă „partidă” de moldoveni deportați din Rusia au aterizat pe Aeroportul Internațional Chișinău. 11 cetățeni moldoveni, cu chipurile amărâte, își făceau loc să iasă printre alți conaționali de-ai noștri cu bagajele doldora de daruri de Crăciun pentru apropiați, veniți și ei de la Moscova.

„Nu am mai călătorit în Rusia de 12 ani. Anul acesta, însă, pe la începutul lunii octombrie, am fost pentru două zile acolo și am dus niște oameni. Sunt șofer de microbuz. Am revenit din Rusia fără niciun fel de probleme. Iar ieri am luat avionul spre Moscova. Am decis să îmi vizitez niște prieteni, dar, la frontieră, m-au oprit și, fără niciun motiv, mi-au pus interdicție de vizitare a țării pentru trei ani. Nu mi-au explicat nimic. Nu am idee pentru ce am fost deportat”, spune Gheorghe Iordache din Strășeni.

Moldovenii din izolator

Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, afirmă că și-a petrecut noaptea într-un izolator unde se mai aflau încă vreo șase moldoveni, de asemenea deportați fără nicio explicație.

„Știu că astăzi dimineață au mai fost aduși cu avionul vreo șase moldoveni, tot deportați. Nu mai înțeleg nimic din ce se întâmplă cu rușii ăștia”, ne-a spus bărbatul.

La fel de nedumerit este și Nicolae, un bărbat care a urcat marți în avion pentru a se întoarce în Rusia, după ce a petrecut o săptămână la Chișinău.

„Am venit pe 30 noiembrie, chiar în ziua alegerilor, și ieri am vrut să mă întorc la familie, în Rusia”, spune bărbatul care, de asemenea, a fost întors de la frontieră fără nicio explicație.

Nicolae recunoaște că a avut niște probleme, dar a achitat toate amenzile și avea cu el și cecurile, însă nu a fost ascultat.

Deportat, cu mortul pe laiță

Cel mai descurajat este însă un tânăr care urma să își îngroape zilele acestea bunicul, în Rostov-pe-Don. Bărbatul nu a vrut să ne vorbească despre necazurile sale, dar un unchi de-al lui care a venit să îl întâmpine la Aeroport ne-a povestit că tânărul este de mai mult timp în Rusia. Are soție rusoaică și trei copii. Cu vreo 18 zile în urmă, bunicul bărbatului a murit și, când s-au apucat să pregătească documentele pentru a-l înmormânta, au descoperit că a depășit termenul de ședere în Rusia și l-au arestat. A stat 18 zile închis într-un izolator și acum l-au deportat. În Rusia a rămas fratele în vârstă de numai zece ani al bărbatului, care de asemenea va fi deportat, și bunicul – neînmormântat. „Acum o să-l înmormânteze ca pe un vagabond”, ne-a spus unchiul bărbatului venit să îl întâmpine. Tânărul are interdicție de intrare în Rusia pe un termen de cinci ani. În R. Moldova, el nu are nici casă, nici masă, iar familia i-a rămas acolo.

La Dodon, după explicații

Doamna Maria și-a strâns documentele și astăzi se pregătește să meargă în audiență la Igor Dodon, liderul socialiștilor.

„Fiul meu are interdicție de intrare în Rusia, deși a venit în R. Moldova în perioada de 5-30 noiembrie și a votat pentru Igor Dodon. El nu este unicul. Împreună cu el au fost deportați încă șase băieți care au revenit în Moldova în aceeași perioadă. Domnul Dodon ne-a spus că și el știe despre mai multe cazuri. Ne-a dat un jurist și mâine (astăzi – n.r.) urmează să ne clarificăm. Din câte am înțeles eu, Serviciul Federal de Migrație ar fi dat indicații ca să fie scoși din baza de date a celor care au încălcat termenul de ședere în Rusia toți cei care au revenit în R. Moldova între 5 și 30 noiembrie, dar acest lucru nu s-a făcut. De aici și deportările”, ne-a explicat femeia care speră că „Dodon va descurca ițele, după ce tot el le-a încurcat”.

Momeala lui Dodon a fost FALSĂ?

Între timp, mai mulți moldoveni care de asemenea au urmat îndemnul lui Dodon și au revenit din Rusia în preajma alegerilor urcă cu inima strânsă în avionul spre Moscova.

„Nici nu știi la ce să te aștepți. Am verificat în lista persoanelor cu interdicție de călătorie în Rusia și nu m-am regăsit, dar parcă oricum îmi fac griji după toate cazurile pe care le văd aici, la aeroport”, ne spune Anatolie, un bărbat pe care l-am întâlnit la Aeroport în timp ce aștepta îmbarcarea în avionul de pe ruta „Chișinău-Moscova”.

Potrivit informațiilor oferite de Poliția de Frontieră a R. Moldova, de la 1 decembrie și până astăzi, peste 140 de cetățeni ai R. Moldova au primit interdicție de a intra pe teritoriul Federației Ruse, chiar dacă anterior Serviciul Federal de Migrație și Azil a anunțat că va permite revenirea în Rusia tuturor moldovenilor care vor veni în R. Moldova în perioada 5-30 noiembrie. „Înlesnirile” au fost oferite la solicitarea liderului Partidului Socialiștilor, Igor Dodon.

Ultimul neagă public existența acestor cazuri și afirmă că interdicția de călătorie o primesc moldovenii cu încălcări și care au revenit în țară înainte de 5 noiembrie.

Câți moldoveni din Rusia au beneficiat de „darul electoral” al lui Dodon

De pe 5 până pe 30 noiembrie, doar 3 999 de moldoveni aflați în Rusia au dat curs îndemnului liderului Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, de a se întoarce în R. Moldova, asta chiar dacă politicianul anticipa că de această „înlesnire” vor beneficia cel puțin 200 de mii de moldoveni.

Igor Dodon a anunțat pe pagina sa de Facebook că cifra de 3 999 de moldoveni i-a fost comunicată chiar de șeful Serviciului Federal de Migrație (SFM) cu care s-a întâlnit pe 4 decembrie.

Dodon mai precizează că pentru aceste persoane va funcționa regimul special preferențial care a fost convenit între SFM și Partidul Socialiștilor. Astfel, susține liderul socialiștilor, acești 3 999 de moldoveni pot reveni fără probleme în Rusia până pe 30 decembrie. În ceea ce îi privește pe ceilalți moldoveni care au încălcat regimul de aflare pe teritoriul Rusiei, Dodon îi îndeamnă să se adreseze la oficiul Partidului Socialiștilor pentru a „rezolva” problema.

Contrar asigurărilor pe care le dă el, mai mulți moldoveni care au revenit din Rusia după 5 noiembrie susțin că ulterior li s-a interzis accesul în Federația Rusă.

Articolul a fost publicat în ediția print a Ziarului NAȚIONAL din 12 decembrie 2014

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md