MILIONAR la 20 de ani, în timp ce era student la o universitate din Chișinău: Afacerea l-ar putea trimite la închisoare pentru 15 ani
Un student de 20 din Chișinău riscă să ajungă la închisoare pe un termen de până la 15 ani.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și Direcția Generală Urmărire Penală și Inspectoratul Național de Investigații din cadrul Poliției anunță că au terminat urmărirea penală în privința tânărului originar din Taraclia, organizatorul unui grup criminal specializat în vânzarea marijuanei.
Potrivit oamenilor legii, în perioada anilor 2020 - 2021, studentul și un complice care activa în calitate de curier primeau prin internet comenzile pentru livrarea drogurilor achitate în avans prin terminale publice de plată sau prin alimentarea cartelelor bancare. Ulterior, drogurile erau plasate în ascunzișuri, după care clienții primeau imaginea cu locația de unde își puteau lua comanda.
Când a simțit poliția pe urme, studentul a încercat să deghizeze activitatea ilegală, transferând banii din vânzarea drogurilor pe 26 de cartele bancare înregistrate pe numele altor persoane, dar folosite de el, în sumă de circa 2,6 milioane de lei.
Dacă va fi găsit vinovat de trafic de droguri și spălare de bani, tânărul riscă închisoare până la 15 ani.
Copii după manuscrisele lui Mihai Eminescu, expuse în Parlamentul de la Chișinău
Explozia de pe Albișoara: Inspectorii de patrulare au demarat verificarea tuturor vehiculelor care se alimentează cu gaze
OPORTUNITATE pentru funcționarii publici din R. Moldova: Instruiri și vizite de studiu pentru a prelua experiența statelor europene pentru transformarea serviciului public din Republica Moldova