09:08:43 19.12.2024
Stiri

MILIOANE // Spitale, școli, grădinițe și instituții culturale din R. Moldova, renovate din temelii și dotate cu cele necesare de către mai multe județe din România: Câteva dintre comunitățile basarabene care s-au bucurat de ajutor financiar românesc

Actualitate 09.09.2020 16:34 Vizualizări1429 Autor: Ziarul National
MILIOANE // Spitale, școli, grădinițe și instituții culturale din R. Moldova, renovate din temelii și dotate cu cele necesare de către mai multe județe din România: Câteva dintre comunitățile basarabene care s-au bucurat de ajutor financiar românesc

Obiectivele de menire socio-culturală din R. Moldova sunt salvate, în ultimii ani, datorită sprijinului financiar venit din Occident.

Unul dintre cele mai consistente ajutoare a venit de peste Prut, mai multe consilii județene din România alocând bani pentru proiecte importante realizate în Basarabia.

Departamentul pentru Relația cu R. Moldova din Guvernul României a trecut în revistă câteva dintre finanțările efectuate de către autoritățile locale de peste Prut în ultimii 10 - 15 ani, valoarea cărora depășește zeci de milioane de euro.

Printre cele mai importante proiecte, în afară de reparația celor aproape 1 000 de grădinițe din R. Moldova pentru care Guvernul de la București a alocat 26 de milioane de euro, a Sălii cu Orgă, a Muzeului Național de Artă, a Teatrului „B.P. Hasdeu” de la Cahul sau a majorității secțiilor de la Institutul Mamei și Copilului etc., care au primit alte circa șase milioane de euro de peste Prut, se numără reabilitarea unor instituții medicale, a unor licee, centre de excelență și a altor obiective de menire socială.

De exemplu, Consiliul Județean Dolj a alocat 210 mii de euro pentru renovarea Secției Chirurgie a Spitalului raional Cimișlia, Consiliul Județean Vaslui a trimis 120 de mii de euro pentru renovarea Maternității de la Spitalul raional Anenii Noi, dar și încă 100 de mii de euro pentru a construi căsuțele de la tabăra de odihnă pentru copii „La Dumbrava” din Soroca.

Consiliul Județean Cluj a achitat 150 de mii de euro pentru crearea Centrului de excelență în domeniul educației de la Hâncești, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a contribuit cu peste 144 de mii de euro pentru reparația unui bloc al Liceului „Vasile Coroban” din orașul Glodeni, iar Consiliul Județean Vaslui a achitat aproape 170 de mii de euro pentru reabilitarea drumului de acces către Cimitirul de onoare de la Stoianovca, raionul Cantemir.

Și primăriile de sector ale Bucureștiului au finanțat proiecte mari la Chișinău, în sumă de peste două milioane de RON - Scara de granit din Parcul Valea Morilor, Chișinău, și Centrul multifuncțional „Regina Maria” de la Ungheni.

Totodată, mai multe consilii județene de peste Prut au ajutat R. Moldova să obțină finanțări din proiecte transfrontaliere susținute de UE, cum ar fi peste 446 de mii de euro pentru asigurarea irigării Grădinii Botanice din Chișinău.

Departamentul pentru Relația cu R. Moldova din cadrul Guvernului de la București prezintă câteva dintre proiectele realizate în R. Moldova cu sprijinul financiar al administrației publice locale din România:





















































Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

13.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Transnistria, ca un ...

09.12.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pent...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md