Mii de persoane din Rusia sunt victime ale dosarelor motivate politic, avertizează organizaţia neguvernamentală Memorial
Organizaţia pentru drepturile omului Memorial a declarat că reprimarea orchestrată în Rusia este subestimată, mii de ruşi şi ucraineni fiind încarceraţi în baza unor dosare cu motivaţie politică, transmite AFP.
Serghei Davidis, şeful programului de ajutor pentru prizonieri politici al acestei organizaţii laureate a Premiului Nobel pentru Pace pe 2022 şi interzise în Rusia, a atras atenţia că aproximativ 7.000 de civili ucraineni se află în detenţia autorităţilor ruse, el reluând un bilanţ realizat de ONG-ul Centrul pentru Libertăţi Civile, cu sediul la Kiev, citează Agerpres.
De asemenea, Davidis a numărat câteva sute de dosare pentru ,,înaltă trădare'' şi ,,sabotaj'' deschise în Rusia după începerea invadării Ucrainei, în februarie 2022, şi alte câteva ,,mii'' pentru refuzul de a lupta pe frontul ucrainean.
,,Se poate spune că există o motivaţie politică şi o încălcare a drepturilor acestor persoane în aproape toate cazurile'', a explicat Serghei Davidis.
Lista deţinuţilor politici din Rusia, realizată de Memorial, cuprinde în prezent 778 de nume, dar nu include dosarele secrete, tot mai numeroase.
Această listă cu 778 de nume nu este decât ,,partea vizibilă a aisbergului'', întrucât Memorial nu poate stabili ,,cu certitudine'' statutul multor deţinuţi din cauza lipsei accesului la dosarele lor, a subliniat Davidis. ,,Încercăm să creăm, alături de lista cu deţinuţii politici, alte liste mai complete cu persoanele urmărite din raţiuni politice sau ilegale'', a explicat reprezentantul Memorial.
Începând din februarie 2022, puterea de la Moscova duce o campanie de reprimare brutală a oricărei opoziţii faţă de invazia rusă în Ucraina.
NOI acte de identitate în R. Moldova, începând cu anul 2025: Cartea de identitate a cetățenilor moldoveni, la fel ca în UE
Decizie istorică la Bruxelles: UE ar putea lua măsuri pentru recuperarea tezaurului românesc însușit pe nedrept de Rusia
VIDEO // Senatorul român Titus Corlățean, mesaj de susținere pentru Iurie Ciocan la alegerile parlamentare din România: Alegeți un deputat care să reprezinte identitatea românească și viitorul european al R. Moldova