Mihai Popșoi inaugurează noi consulate ale Republicii Moldova în SUA și se întâlnește cu diaspora din Sacramento și Chicago


În intervalul 29 martie – 6 aprilie, viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, va desfășura o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii. La data de 29 martie, Mihai Popșoi va lua parte la ceremonia oficială de deschidere a Consulatului General al Republicii Moldova la Sacramento și va avea ocazia să se întâlnească cu membri ai diasporei.
În aceeași zi, la Chicago, va fi inaugurat cel de-al doilea Consulat General al Republicii Moldova în SUA. Ministerul Afacerilor Externe a subliniat că deschiderea acestor consulate la Sacramento și Chicago va susține legăturile cu diaspora și va îmbunătăți accesul la servicii consulare de calitate.
În Washington, Mihai Popșoi va avea întâlniri cu oficiali din Departamentul de Stat, Congresul SUA și Consiliul Național de Securitate. Totodată, viceprim-ministrul va fi prezent la o dezbatere publică organizată de centrul analitic Atlantic Council, unde va discuta despre parcursul Republicii Moldova către aderarea la UE și aprofundarea relațiilor bilaterale cu SUA.
În data de 6 aprilie, Popșoi se va întâlni cu cetățeni moldoveni care locuiesc în Orlando, Florida.









































































