Mihai Ghimpu: „E timpul ca PL, PLDM și PD să se așeze la masa de negocieri”
Liderul Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că formațiunea în fruntea căreia se află este pregătită să se așeze cu Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) și Partidul Democrat (PD) la masa de negocieri pentru a „continua parcursul european al R. Moldova”.
„R. Moldova nu are alt drum decât aderarea la valorile pentru care au luptat frații noștri, copiii și buneii noștri. Locul R. Moldova este alături de aceste valori. Sunt convins că cei în care dumneavoastră v-ați pierdut încrederea au tras concluzii și împreună vom face așa, încât să simțim bunăstarea acestei țări. Avem experienţa din AIE 1 şi AIE 2, așa că... avem ce discuta. Vom rămâne alături de oameni, vom face în aşa fel ca R. Moldova să devină un stat european. Important este ca partidele să câștige doar în urma muncii pe care o fac pentru cetățeni”, a declarat Mihai Ghimpu.
Liderul PL a dat asigurări că liberalii vor face tot ce le va sta în puteri pentru ca „să creeze un viitor demn”. „Mulţumesc şi pentru lectia pe care ne-aţi dat-o, dar şi pentru asigurarea unui viitor european, pentru viitorul copiilor noştri. Noi suntem trei, suntem diferiți, fiecare cu programul său, cu alegătorii săi, însă R. Moldova este una și cetățenii merită bunăstare și pace”, a conchis Mihai Ghimpu.
Restricțiile privind accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, ANULATE din 23 noiiembrie
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"