Michael Schumacher împlineşte astăzi 46 de ani. „Este prizonierul unui corp imobil, plânge când aude vocea copiilor”
Septuplul campion mondial la Formula 1, Michael Schumacher, grav rănit într-un accident de schi la 29 decembrie 2013, împlineşte astăzi 46 de ani. El continuă acum recuperarea după gravul accident de schi suferit în urmă cu un an. „Michael Schumacher este prizonierul unui corp imobil, plânge când aude vocile copiilor sau ale soţiei”, scrie publicaţia italiană Autosprint.
„Reacţionează la stimuli externi, dar poate răspunde la vocile familiare doar prin mişcarea ochilor. Plânge când aude vocile copiilor sau a soţiei sale, Corinna. Asta demonstreaza că simte emoţiile. Creierul său funcţionează, este un semn că este viu şi înţelege”, mai scriu jurnaliştii din Italia.
Michael Schumacher s-a născut pe data de 3 ianuarie 1969, în localitatea Hurth, situată în vestul Germaniei, în landul Nordrhein-Westfalen. El a debutat în Formula 1 la vârsta de 22 de ani, la volanul unui monopost Jordan, în august 1991, în Marele Premiu al Belgiei, desfăşurat pe circuitul Spa-Francorchamps şi a obţinut prima victorie un an mai târziu, pe acelaşi circuit.
Schumacher are în palmares şapte titluri de campion mondial, în 1994, 1995 (ambele cu Beneton), 2000, 2001, 2002, 2003 şi 2004 (toate cinci cu Ferrari), performanţă neegalată până acum.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu: „Gazprom” furnizează minciuni în loc de gaz
Moldovenii care muncesc în Franța ar putea beneficia de pensii și alte prestații sociale: Negocieri între autoritățile de la Chișinău și Paris
Polița „Cartea Verde” se ieftinește, dar prețurile vor fi diferite la companiile de asigurări