00:22:36 22.11.2024
Stiri

Metodele de a ECONOMISI bani fără efort descoperite de o tânără pe internet care au ajutat-o să strângă suficienţi bani pentru a da avans la o casă

Știri 23.08.2018 09:03 Vizualizări1981 Autor: Ziarul National
Metodele de a ECONOMISI bani fără efort descoperite de o tânără pe internet care au ajutat-o să strângă suficienţi bani pentru a da avans la o casă sursa: businessmagazin.ro


O tânără din Marea Britanie a reuşit să strângă 15.000 de lire sterline (peste 16.000 de euro), bani cu care şi-a cumpărat o locuinţă cu trei camere, printr-o metodă la îndemâna oricui. Pe când era studentă, Clair Hughes, în vârstă de 30 de ani, a descoperit că doar cu câteva căutări pe internet şi multă atenţie poţi economisi sute de lire fără efort. Cum a reuşit?

Hughes a început să caute idei de economisire a banilor ca o modalitate de a strânge nişte bani suplimentari în perioada studenţiei. Întâi, a petrecut câteva ore căutând pe diverse site-uri vouchere şi coduri de discount. Curând, a realizat că, de la articole pentru casă la cosmetice şi hrană de animale, pentru orice produs găsea o reducere, fapt care a convins-o să nu mai rateze nicio ocazie de a economisi.

Cu timpul, a descoperit că există şi alte metode de a contribui substanţial la economiile sale, cum ar fi aplicaţiile de cashback. La fiecare tranzacţie, ea obişnuia să încarce fotografii ale bonurilor fiscale şi, după ce acestea erau scanate de companiile participante la promoţii, o parte din sumă îi era virată înapoi în cont.

„Poţi obţine o parte din bani înapoi pentru majoritatea produselor pe care oricum le cumperi”, spune Hughes.

O altă metodă prin care britanica a reuşit să strângă bani a fost prin completarea chestionarelor online, care i-au adus, de asemenea, sute de lire sub forma voucherelor de cumpărături.

Ea spune că se pot economisi bani şi dacă te înregistrezi pentru a testa produse cosmetice sau alte articole nou-lansate. De-a lungul anilor, Hughes a reuşit să economisească nu mai puţin de 15.000 de lire. Acum, ea are o nouă ţintă: vrea să economisească bani pentru nunta sa.

Sursa: businessmagazin.ro

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md