METEO // Cod PORTOCALIU de ploi torențiale pe cea mai mare parte a teritoriului R. Moldova, sâmbătă și duminică


Meteorologii anunță ploi torențiale pe cea mai mare parte a teritoriului din R. Moldova, în următoarele două zile.
Codul portocaliu de instabilitate atmosferică vizează partea de vestică a R. Moldova, în timp ce pentru cea estică a fost emis un Cod galben.
Avertismentele sunt valabile pentru zilele de sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 3.00, până duminică, 15 septembrie, la ora 6.00.
„În intervalul menționat se prevăd ploi însoțite de descărcări electrice, periodic ploi torențiale (cantități de apă de 15-49 l/m2), izolat foarte puternice (Cod portocaliu: 50-60 l/m2)”, transmite Serviciul Hidrometeorologic de Stat.
Vântul va sufla în rafale de până la 20 de metri pe secundă.
În următoarele două zile, maximele vor oscila între plus 18 și plus 25 de grade Celsius.









































































