05:57:44 12.01.2025
Stiri

METEO // Canicula nu cedează. Temperaturile extreme se vor menține și în următoarele zile. Republica Moldova se află în epicentrul unei anomalii de temperatură

Actualitate 15.07.2024 11:36 Vizualizări2542 Autor: Ziarul National
METEO // Canicula nu cedează. Temperaturile extreme se vor menține și în următoarele zile. Republica Moldova se află în epicentrul unei anomalii de temperatură FOTO: Shutterstock

Arșița nu cedează nici în următoarele zile. Codul roșu de caniculă valabil în Republica Moldova aduce temperaturi extreme pentru țara noastră. Acestea ar putea ajunge la +40 de grade Celsius în unele regiuni ale țării. Potrivit hărții meteo europene, Republica Moldova se află în epicentrul unei anomalii de temperatură, relatează Climatebook.

Abia spre sfârșitul acestei săptămâni, se prognozează o scăderea ușoară a temperaturilor, iar în unele raioane sunt așteptate chiar și ploi în zilele de miercuri și joi.

Astfel, potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în următoarele zile, sunt prognozate maxime de +37 - +40 de grade Celsius. Noaptea, mercurul din termometre nu va coborî mai jos de 23 – 25 de grade Celsius.

Abia miercuri, în unele raioane din nordul țării, care se află sub cod portocaliu de caniculă, s-ar putea să apară primele semne de retragere a valului de căldură. Ziua, termometrele vor indica 32 – 33 de grade Celsius și s-ar putea să cadă și ploi.

Treptat, canicula va ceda și în restul țării, temperaturile coborând de la 40 de grade Celsius până la 34 – 35 de grade, spre sfârșitul săptămânii.

Codul roșu de caniculă este valabil până miercuri, 17 iulie.

Canicula este un fenomen meteorologic tot mai des înregistrat în contextul schimbărilor climatice la nivel global, ce se caracterizează prin temperaturi anormal de ridicate (de peste 10 grade Celsius, față de temperatura medie a zonei geografice respective), având efecte negative asupra sănătății și a mediului. Vremea caniculară dereglează întreg echilibru al organismului, provocând stări de stres, astenie fizică şi nervoasă, migrene, moleşeală, insomnie, surmenaj fizic şi intelectual, deshidratare, acutizarea bolilor cronice, etc. Cei mai vulnerabili sunt copii mici, persoanele în etate și cele cu boli cronice, gravidele, persoanele care lucrează în aer liber, persoanele fără adăpost.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md