07:13:39 19.09.2024
Stiri

META: Presa rusă, INTERZISĂ pe Facebook, Instagram și WhatsApp

Actualitate 17.09.2024 09:19 Vizualizări556 Autor: Ziarul National
META: Presa rusă, INTERZISĂ pe Facebook, Instagram și WhatsApp Profimedia


Grupul american Meta, care deţine Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat luni că interzice accesul presei de stat ruse la platformele sale din întreaga lume, pentru a evita orice „activitate de interferenţă străină”.

Interdicţia vine în contextul în care secretarul de stat american Antony Blinken a denunţat vineri activităţile destabilizatoare ale postului media rus RT, despre care a spus că s-a transformat într-o „filială” a serviciilor secrete ruseşti în întreaga lume, scrie News.ro.

„După o analiză atentă, ne-am extins acţiunea împotriva presei de stat ruse”, a declarat Meta ca răspuns la o solicitare din partea AFP.

„Rossia Segodnia, RT şi alte entităţi conexe sunt acum interzise în aplicaţiile noastre din întreaga lume din cauza activităţilor lor de interferenţă externă”, a declarat compania americană.

În urmă cu aproximativ zece zile, autorităţile americane au dezvăluit o serie de măsuri, inclusiv proceduri penale şi sancţiuni, care vizează în special mass-media ruse, ca răspuns la încercările de a interveni în alegerile din SUA, pe care le pun pe seama Rusiei.

Departamentul de Stat a impus apoi restricţii de viză grupului media din care face parte RT, Rossia Segodnia, precum şi altor filiale ale acestei companii.

Într-un mesaj pe Telegram, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a comentat ironic ultimele anunţuri americane de vineri, spunând: „Cred că ar trebui să existe o nouă profesie în Statele Unite: specialist în sancţiuni împotriva Rusiei”.

Grupul rus RT, lansată în 2005, este considerată de Occident drept un organ de propagandă pură în favoarea Kremlinului.

Site-ul său şi canalele sale de televiziune emit în mai multe limbi, inclusiv engleză, spaniolă, franceză, germană şi arabă.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
16.09.2024 09:17 Nicolae Negru Nicolae Negru // Rusia Sfântă crimina...

13.09.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Secăreanu, cu musca ...

09.09.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cine și cum îi „tort...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md