Mesajul viral postat de un bărbat când a aflat că fosta lui soție se mărită din nou. „Avem trei copii frumoși și am avut un divorț amar”
La trei ani de la divorț, Blake Higginbotham (Texas) a aflat că fosta lui soție, Heather, este decisă să se recăsătorească. Auzind această veste, bărbatul a transmis un mesaj, care în scurt timp a devenit viral.
Prin acest mesaj postat pe Facebook, Blake speră să încurajeze și alte cupluri divorțate și care au copii să privească lucrurile în același mod. Cei doi nu s-au separat amical, după cum chiar el a scris în postare, dar timpul i-a învățat să se accepte.
Iată postarea lui Blake!
„Ea este fosta mea soție. Mama celor trei copii ai mei. Femeia care i-a adus pe cei trei copii ai mei pe lumea asta. Ne-am căsătorit de tineri, avem trei copii frumoși și am avut un divorț amar. Trei ani mai târziu, relația a devenit extrem de diferită. Noi acționăm ca o echipă. Bărbatul cu care este acum este un tip minunat. Se comportă minunat cu copiii mei, iar ei îl iubesc. Ca tată, nu pot să-mi doresc ceva mai mult de atât. Sincer, vă doresc tot ce am mai bun. Sunt mulțumit pentru multe lucruri, inclusiv relația pe care o avem. Orice om divorțat, te încurajez din tot sufletul să încerci și să privești lucrurile din această perspectivă diferită. Doar pentru că nu mai sunteți soț și soție, nu înseamnă că nu puteți fi mamă și tată”, a scris bărbatul în postarea de pe Facebook, la care a atașat și două fotografii cu fosta lui soție și actualul partener.
Când fosta soție a lui Blake a văzut mesajul postat de bărbat, ea i-a împărtășit aceleași gânduri: „Facem o echipă minunată și suntem binecuvântați. A avut suișuri și coborâșuri, dar nu pot cere o relație mai bună de părinți decât cea pe care o avem acum. Ceea ce am sperat întotdeauna că vom avea pentru copiii noștri. Mulțumesc, Blake!”, a scris Heather pe Facebook.
Sursa: unica.ro
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski