Mesajul Pentagonului de ZIUA Armatei Române
Astăzi este Ziua Armatei Române şi în toată ţara vor avea loc ceremoniale militare. Sărbătoarea marchează eliberarea, în 1945, a oraşului Carei de sub ocupaţia horthysto-hitleristă. A fost ultimul teritoriu românesc eliberat în cel de al doilea Război Mondial.
Ofensiva de la Carei a avut loc pe 25 octombrie pentru că, în acea zi, regele Mihai împlinea 23 de ani. Decizia i-a aparţinut generalului Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei a 4-a Române.
Premierul Mihai Tudose participă astăzi la ceremoniile din Carei, în timp ce în Bucureşti ziua se va încheia cu tragerea cu torţe. Militarii vor porni din Parcul Carol I şi vor merge pe jos până la sediul Brigăzii 30 Gardă.
Brigada Rutieră anunţă că pe timpul evenimentului, traficul va fi restricţionat pe banda 1 de circulaţie, între orele 19:00-22:00.
România, stat-frontieră în faţa agresiunii Rusiei
România este un aliat puternic şi un stat frontieră în faţa agresiunii Rusiei. Acesta este mesajul transmis de Pentagon cu ocazia Zilei Armatei Române.
Potrivit oficialilor departamentului american al Apărării, România este un exemplu pentru celelalte state membre ale NATO şi Statele Unite îşi respectă integral angajamentele de securitate în calitate de partener strategic al ţării noastre.
Statele Unite au remarcat contribuţia României în cadrul Alianţei, eforturile de modernizare a Armatei şi sacrificiul militarilor români pe teatrele de operaţiuni.
Sursa: digi24.ro
DOC // Motociclete și mașini de marcă „Mercedes”, „BMW”, „Nissan” sau „Citroen”, la prețuri cuprinse între 2 894 și 87 774 de lei: Serviciul Fiscal de Stat a scos la vânzare mijloacele de transport și piesele auto confiscate de autorități
Vizita lui Parlicov la „Gazprom”, o „eroare” a diplomației R. Moldova? „De ce să nu meargă o delegație tehnică în locul unei politice? Gândiți de zece ori!”
IGM: Peste 2 270 de ucraineni au obținut cetățenia R. Moldova în ultimii circa doi ani, iar alți 2 151 au fost recunoscuți ca fiind cetățeni moldoveni