Mesajul CUTREMURĂTOR primit de Barack Obama azi. „Se va întâmpla MÂINE”
Franţa este în alertă maximă, poliţia gestionând, vineri, două cazuri de luări de ostatici în Paris şi în apropierea aeroportului Charles de Gaulle. Un nou atac armat a fost semnalat, vineri, în Porte de Vincennes, din Paris, cu o posibilă luare de ostatici. Suspectul este acelaşi ca în cazul atacului de joi, în urma căruia o poliţistă şi-a pierdut viaţa.
În acelaşi timp, o operaţiune de amploare a forţelor de ordine franceze este în desfăşurare vineri, la nord-est de Paris, unde fraţii Kouachi, autorii atentatului de miercuri de la redacţia Charlie Hebdo, au luat cel puţin un ostatic la o mică firmă din Dammartin-en-Goële. Cei doi, fraţi franco-algerieni în vârstă de 32 şi 34 de ani, au fost localizaţi vineri dimineaţă în Dammartin-en-Goele, la aproximativ 40 de kilometri nord-est de Paris.
Se crede că, anterior, au furat un Peugot 206. În cazul Charlie Hebdo, potrivit ministrului de interne, nouă persoane au fost reţinute, iar alte 90 sunt audiate.
Un cleric din cadrul grupării Statul Islamic a declarat vineri că gruparea teroristă este responsabilă de atacul din sediul Charlie Hebdo, relatează Haaretz, citând agenţia germană DPA. „Am început cu Franţa operaţiunea, pentru care ne asigurăm responsabilitatea”, a declarat Abu Saad al-Ansari, în timpul predicii de vineri în oraşul irakian Mosul, aflat sub controlul SI. „Mâine vor avea loc (atacuri) în (Marea) Britanie, America şi alte” ţări, a adăugat predicatorul, mai notează gandul.info.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”