Merkel și Putin, discuție la telefon despre Coreea de Nord: „Trebuie să...”
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și cancelarul Germaniei, Angela Merkel, au purtat o discuție telefonică despre „acțiunile provocatoare ale Coreei de Nord, care ignoră rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU”. Aceștia au confirmat că reglementarea situației din Peninsula Coreeană este posibilă doar prin negocieri. Anunțul a fost făcut de Kremlin, la finalul convorbirii celor doi lideri, care a avut loc la inițiativa Germaniei.
„Vladimir Putin şi Angela Merkel au condamnat în mod ferm ignorarea de către Phenian a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU. A fost subliniat că astfel de paşi contravin principiilor de neproliferare globală, creează o ameninţare serioasă la adresa păcii şi securităţii regionale", se spune în comunicatul serviciului de presă al preşedinţiei ruse.
„A fost confirmat că reglementarea acestei crize este posibilă exclusiv prin mijloace politico-diplomatice, prin intermediul negocierilor între toate părţile implicate”, adaugă comunicatul, informând totodată că Putin şi Merkel au convenit să continue discutarea situaţiei la nivel de miniştri de externe”, scrie Agerpres.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md